Sfantul Ioan Nepomuk (cehă: Jan Nepomucký, germ.: Johannes von Nepomuk) (n. cca 1345 - d. 20 martie 1393 Praga) a fost un preot și martir, probabil de origine germană, născut sub numele "Johannes Welflin" in "Pomuk", localitate din Boemia de vest.
Viața
In contrast cu schisma din timpul regelui Frederic Barbarossa (1122-1190), despărțirea aceasta a bisericii a avut loc fără amestecul monarhilor. Evenimentul care a declanșat această criză a fost sfarșitul sediului scaunului papal din Avignon, prin reintoarcerea la Roma a papei Papa Grigore al XI-lea.
Ioan Nepomuk este vicar in Praga din 1389, in timpul arhiepiscopului Johann von Jenstein. In această postură el se opune regelui Wenzel IV (Wenzel von Luxemburg 1361-1419), neacceptand abatele numit de regele Boemiei. A fost amestecat in intrigi bisericești contra regelui, ceea ce a dus la schingiuirea lui și apoi la aruncarea lui in raul Vltava (Moldau), unde se va ineca.
Mormantul său, care este o capodoperă din punct de vedere cultural și artistic și care conține 16,5 tone de argint, a fost realizat de Joseph Emanuel Fischer von Erlach, se găsește in Catedrala din Praga.
Legende și reprezentări
Legenda spune că Ioan Nepomuk a fost schingiut și omorat, fiind aruncat in Vltava de pe "Podul Carol", deoarece a respectat sacramentul (taina) impărtășaniei și nu a vrut să-i divulge regelui Wenzel păcatele spovedite lui de soția regelui.
In anul 1721 a fost canonizat, declarat sfant, de Papa Benedict al XIII-lea (1724-1730)
Ioan Nepomuk este patronul protector al:
- Boemiei
- preoților, corăbierilor, plutașilor și morarilor
- podurilor
- al celor care păstrează o taină
Cea mai importantă statuie a lui se află langă "Podul Carol" din Praga.
Alte locuri in Europa unde se află statui ale "Sfantului Ioan Nepomuk" sunt: Arad, Oradea, Suceava, Timișoara, Sibiu - in curtea bisericii romano-catolice din Piața Mare.
O statuie la marginea drumului, in apropiere de biserica catolică, care atesta originea coloniștilor germani din Boemia, a fost distrusă prin construirea șoselei prin Băița, Bihor in timpul deschiderii lucrărilor la minele de uraniu prin anii 1960.
O statuie a Sfantului Ioan Nepomuk se găsește și in curtea bisericii romano-catolice din municipiul Reșița, jud. Caraș-Severin. Alta statuie se află la Hunedoara, așezată in partea dreaptă a podului de acces in castelul Huniazilor.
Sfantul Inocentiu de Alaska (Veniaminov), luminatorul aleutilor si apostol al Americii de Nord, este praznuit in Biserica Ortodoxa pe 31 martie. Acesta a fost un om uimitor. Intr-o vreme in care o calatorie era considerata lunga chiar si atunci cand cineva mergea pana in orasul imediat urmator, acesta a calatorit de-a lungul intregului continent asiatic, trecand Marea Bering, a ajuns in Sitka, Alaska, ca preot misionar al Bisericii Ortodoxe Ruse. Dupa o activitate misionara remarcabila desfasurata, mai intai ca preot de mir, iar mai apoi ca episcop, in Siberia si in America de Nord, spre sfarsitul vietii sale, Sfantul Inocentiu a fost ales Mitropolit al Moscovei si al intregii Rusii. Proclamarea oficiala a canonizarii sale a avut loc pe 6 octombrie 1977.
Sfantul Inocentiu s-a nascut pe 26 august 1797 in satul Anginsk din dioceza Irkutsk. La botez a primit numele Ioan. Tatal sau a murit pe cand el avea numai 6 ani. In anul 1807 Ioan a intrat la Seminarul Teologic din Irkutsk, in cadrul caruia directorul i-a schimbat numele in Veniaminov in memoria Episcopului Veniamin de Irkutsk. In 1817 s-a casatorit cu fiica un preot localnic, iar pe 18 mai 1817 a fost hirotonit diacon pe seama Bisericii Buna Vestire din Irkutsk. Dupa finalizarea studiilor in 1818, a predat in cadrul unei scoli parohiale. Pe 18 mai 1821 a fost hirotonit preot pe seama aceleiasi biserici.
La inceputul anului 1823, Episcopul Mihail de Irkutsk a primit solicitari de a trimite un preot misionar in Insula Unalasca din cadrul lantul Insulelor Aleutine. Parintele Ioan Veniaminov a pornit catre aceasta insula pe 7 mai 1823, insotit cativa membri ai familiei sale, printre care mama, sotia, copilul sau, Inocentius, si fratele sau, Stefan. Dupa o calatorie dificila au poposit in Unalaska pe 29 iulie 1824.
Dupa ce parintele Ioan a construit o locuinta, s-a dedicat pentru inceput construirii unei biserici si studierii limbilor si dialectelor locale. Aria misionara a parintelui Ioan cuprindea Insula Unalaska si insulele vecine Fox si Pribilof, ai caror locuitori fusesera convertiti la crestinism mai devreme dar care pastrau inca multe traditii si obiceiuri pagane.
O persoana cu numeroase daruri duhovnicesti, Parintele Ioan a studiat cu daruire culturile traditionale ale pastoritilor sai precum si mediul natural. A invatat 6 dialecte locale si a compus un alfabet si reguli gramaticale pentru limba aleuta. In aceasta limba a si scris un catehism si a tradus fragmente din Sfintele Evanghelii. De asemenea, parintele Ioan a conceput si constuit biserici printre care Casa de Misiune si Catedrala Sfantul Arhanghel Mihail din Sitka.
In 1839, dupa moartea sotiei sale, a intrat in viata monahala primind numele Inocentiu. Dupa un an a fost numit ca prim episcop rezident al Alaskai. Pe 21 aprilie 18550 a fost ales Arhiepiscop.
In perioada 1853 - 1857 a propovaduit cuvantul Domnului in regiunea Yakutsk si in America de Nord, iar din anul 1860 in regiunile Amur si Usuriisk. De doua ori (in 1860 si in 1861), Sfantul Inocentiu l-a intalnit pe Sfantul Nicolae, Apostolul Japoniei, imparatasindu-si reciproc experientele duhovnicesti.
In aprilie 1865 Sfantul Inocentiu a fost ales membru al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.
In anul 1868 a fost ales Mitropolit al Moscovei si al Intregii Rusii. In orice caz, zelul misionar al Mitropolitului Inocentiu nu s-a imputinat nici dupa numirea in aceasta slujire. In acelasi an a infiintat Societatea Misionara Ortodoxa. Sfantul Inocentiu a trecut la cele vesnice pe 31 martie 1879. A fost inmormantat pe 5 aprile 1879 in Lavra Sfintei Treimi a Sfantului Serghie. Moastele Sfantului Inocentiu de Alaska se afla in Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Manastirea Sfintei Treimi din Sergiev Posad, Rusia.
Sfantul Inocentiu mai este praznuit si in zilele de 5 octombrie (Soborul ierarhilor moscoviti) si 6 octombrie (data canonizarii sale).
Radu Alexandru
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, izvoratorul de Mir sau Sfantul Dumitru, izvoratorul de Mir (in greacă: Άγιος Δημήτριος της Θεσσαλονίκης, adică Sfantul Dumitru de la Tesalonic / Salonic) a fost un martir creștin, sfant militar din veacul al III-lea care a trăit in vremea impăraților Maximian și Dioclețian in cetatea Tesalonic. A fost martirizat pe la anul 306.
Viața și martiriul
Moaştele Sfantului Dumitru, izvoratorul de Mir, in Biserica Sfantul Dumitru din Salonic
Hagiografia tradițională spune că Sfantul Dumitru a fost diacon la Tessalonic, martirizat cu lancea, in timpul prigoanei anticreștine de sub impăratului Dioclețian, sau poate in timpul impăratului Galerius.
Alte izvoare ne spun că Sfantul Dumitru era un nobil, ofițer, proconsul al Ahaiei. Ca urmare a faptului că l-a mărturisit pe Iisus Hristos, a fost ucis cu lancea la Tessalonic. Cruciații din Evul Mediu l-au adoptat, ca și pe Sfantul Gheorghe, drept patron la lor.
Sărbătoarea
Marele Mucenic Dumitru este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți militari, atat in Biserica Ortodoxă, cat și in Biserica Catolică de rit bizantin și de rit roman. In bisericile ortodoxă și Biserica Catolică de rit bizantin, precum și in Biserica Catolică de rit roman, se sărbătorește la data de 26 octombrie. Acei creștini ortodocși care urmează calendarul iulian il sărbătoresc pe Sf. Dumitru la 8 noiembrie.
Puțin timp după moartea sa, la Salonic, o bazilică a fost ridicată pe mormantul său. Bazilica Sfantul Dumitru din Salonic a devenit mare centru de pelerinaj. După cucerirea otomană (1430), bazilica a fost transformată in moschee. A redevenit biserică după recucerirea orașului de către greci (1912), in timpul Primului Război Balcanic. Edificiul paleocreștin original există și astăzi. Este principalul sanctuar dedicat Sfantului Dumitru.
Moaștele sale sunt așezate in Biserica Sfantul Dumitru din Salonic.
Nota bene
Să nu se facă confuzia intre Sf. Dumitru, izvoratorul de mir și Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), sărbătorit in Biserica Ortodoxă Romană la 27 octombrie.
Constantin Brancoveanu a fost un mare "ctitor" de cultura si de lacasuri sfinte, un sprijinitor prin cuvant si fapta al Ortodoxiei de pretutindeni, o figura de seama din istoria neamului romanesc. Iar prin moartea lui cu adevarat muceniceasca, el a oferit tuturor o minunata pilda de daruire si de jertfa pentru tara sa si pentru credinta crestina. Moartea lor a impresionat profund pe contemporani, chiar si pe necrestini. Ea a fost consemnata cu indignare in putinele ziare europene care apareau atunci, dar si de unele rapoarte diplomatice trimise din Constantinopol. Dupa cum era de asteptat, moartea muceniceasca a Brancovenilor a avut un larg ecou in sufletul poporului roman, care i-a plans in cantece si balade populare.
Sfintii Mucenici Brancoveni au fost canonizati de Sfantul Sinod in sedinta din 20 iunie 1992, cand s-a hotarat ca "de acum inainte si pana la sfarsitul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brancoveanul, impreuna cu fiii sai Constantin, Stefan, Radu si Matei si cu sfetnicul Ianache, sa fie cinstiti cu sfintii, in ceata martirilor Ortodoxiei, pomenindu-i cu slujbe si cantari de lauda in ziua de 16 august, fiind inscrisi in sinaxar, cartile de cult, precum si in calendarul Bisericii noastre".
Sfantul Constantin Brancoveanu. Viata, credinta si Mucenicia.
Nascut in anul 1654 si incununat cu moarte muceniceasca, in ziua de 15 august 1714, voievodul Constantin Brancoveanu a fost domn al Tarii Romanesti vreme de 26 de ani. In ziua de 28 octombrie 1688, dupa ce Serban Voda Cantacuzino, domnul Tarii Romanesti, a trecut la cele vesnice, nepotul sau, logofatul Constantin Brancoveanu, a fost asezat pe tronul domnesc.
Impreuna cu doamna Maria, voievodul a avut unsprezece copii: patru baieti si sapte fete. In vremea domniei sale, in Tara Romaneasca s-au ridicat mai multe biserici si manastiri marete, s-au deschis scoli de toate gradele, s-au tiparit carti in diferite limbi si s-au acordat ajutoare materiale multor asezaminte bisericesti ortodoxe cazute sub dominatie otomana.
Manastirea Hurezi, din judetul Valcea, cea mai de seama ctitorie a voievodului, a inceput sa fie zidita in vara anului 1690, cand a fost asezata piatra de temelie. In pronaosul bisericii celei mari, inchinata Sfintilor Imparati Constantin si Elena, a fost pregatit inca dintru inceput mormantul in care avea sa fie asezat, spre vesnica odihna, trupul voievodului si al sotiei sale. Acest mormant nu isi va implini insa rostul sau, datorita schimbarilor istorice, el ramanand gol pana astazi.
In urma mai multor uneltiri mincinoase, turcii au inceput sa-l banuiasca pe voievod de "nesupunere" si, drept urmare, l-au inlaturat din scaun. Astfel, in luna martie a anului 1714, in Saptamana Patimilor, impreuna cu familia si o parte din averi, Sfantul Constantin Brancoveanu a fost adus in Constantinopol, unde a fost aruncat in Inchisoarea Edicule. In timp ce se aflau in inchisoare, Brancovenilor li s-a fagaduit eliberarea, daca vor imbratisa credinta musulmana. Refuzul categoric al voievodului a fost urmat de nenumarate torturi si suferinte. In cele din urma, in ziua de 15 august 1714, cand se praznuia Adormirea Maicii Domnului, iar voievodul implinea 60 de ani, acesta a fost adus in locul de osanda, impreuna cu toti fiii sai si cu sfetnicul Ianache.
Fostul sau secretar pentru limbile apusene, Anton Maria del Chiaro, din Florenta, relateaza ca, mai inainte de a fi ucisi, domnitorul a dat fiilor sai acest ultim indemn: "Fiii mei, fiii mei, fiti curajosi. Stati tari, barbateste, si nu bagati seama de moarte! Priviti la Hristos, Mantuitorul nostru, cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit! Credeti tare in Acesta si nu va clintiti din credinta pravoslavnica pentru viata si lumea aceasta! Iata, am pierdut tot ce am avut in aceasta lume; cel putin sa salvam sufletele noastre si sa ne spalam pacatele cu sangele nostru."
Mai apoi, in prezenta sultanului, a trimisilor unor tari straine, a sotiei, fiicelor si ginerilor lui Brancoveanu, adusi la acest fioros spectacol, a urmat decapitarea voievodului si a celor patru fii ai sai. Mai intai, i s-a taiat capul lui Ianache Vacarescu, cel mai de seama sfetnic al domnitorului, dupa care au fost retezate capetele celor patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei. In cele din urma, a fost taiat si capul Sfantului Constantin Brancoveanu.
Unde au fost inmormantati Sfintii Brancoveni ?
Dupa incununarea cea muceniceasca, cinstitele trupuri ale Sfintilor Brancoveni au fost aruncate in apele Bosforului, iar capetele lor au fost infipte in sulite si purtate triumfal pe strazile Constantinopolului, apoi au fost expuse la poarta palatului Serai, dupa care au fost aruncate in mare.
Cativa crestini evlaviosi au cules din ape trupurile Brancovenilor, atatea cate au mai gasit, si, in mare taina, le-au adus in curtea catedralei patriarhale. In cartea numita "Cronica romanilor si a mai multor neamuri", intocmita in anul 1811, de istoricul Gheorghe Sincai, sta scris: "Si crestinii, dupa aceea, aflandu-le, le-au astrucat la Patriarhie."
Tot in mare taina, trupurile Brancovenilor au fost duse si ingropate in biserica din Manastirea Maicii Domnului "Kamariotisa", de pe Insula Halki, zidita de imparatul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul si refacuta de Sfantul voievod Constantin Brancoveanu. Cu doisprezece ani mai inainte de sfarsitul sau mucenicesc, voievodul roman daruise acestui locas monahal o danie de sase mii de bani de aur, iar celor care au venit sa ia dania, inca o mie de bani de aur.
Insula Halki, numita de turci "Insula Heybeli", se afla in Marea Marmara, inspre sud de Constantinopol, intre insulele Prinkipo si Antigona. In timpul imparatilor bizantini, pe toate cele trei coline ale insulei, exista cate o manastire ortodoxa. In partea sud-estica a insulei se afla Manastirea Maicii Domnului "Kamariotisa". Aceasta este singura biserica bizantina pastrata pe insula, precum si ultima cladire construita de bizantini, mai inainte de cucerirea Constantinopolului, de catre otomani. In biserica acestei manastiri au fost inmormantate, dupa cuviinta, cintitele trupuri ale Sfintilor Brancoveni.
Indurerata doamna Maria Brancoveanu, impreuna cu fiicele, ginerii si nepotii, care au scapat cu viata, a fost inchisa intr-o cetate din Asia Mica, de unde s-a putut reintoarce in tara abia dupa doi ani. Dupa cativa ani, in urma multor rugaciuni, doamna Maria a reusit sa aduca in tara cinstitele Moaste ale mult-iubitului ei sot.
Moastele Sfantului Constantin Brancoveanu au ramas in biserica de pe insula Halki pana in vara anului 1720, cand credincioasa doamna Maria Brancoveanu le-a stramutat in Valahia. Desi mormantul din Manastirea Hurezi astepta trupul voievodului, acesta a ramas gol, doamna Maria fiind convinsa ca turcii vor cauta trupul voievodului in acel loc si, de il vor gasi, il vor pangari. Astfel, ea l-a inmormantat in Biserica Sfantul Gheorghe Nou, din Bucuresti, unde acestea se afla si astazi.
Pe lespedea de piatra a mormantului, doamna Maria nu a scris nimic. Doar o candela mare, din argint, a fost asezata deasupra mormantului, pe marginea careia sta scris: "Aceasta candela, ce s-a dat la Sveti Gheorghe cel Nou, lumineaza unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constantin Brancoveanu Basarab Voievod. Iulie, in 12 zile, leat 7228 (1720)." Aceasta inscriptie, asezata tainic pe candela, a fost descoperita in anul 1914.
Teodor Danalache