SCURTĂ PREZENTARE A PRINCIPALELOR  INSTITUȚII ALE UE ȘI A ROLULUI ACESTORA

  1. PARLAMENTUL EUROPEAN
    Este singura instituție a Uniunii Europene aleasă în mod direct.  Îi reprezintă pe cei 500 de milioane de locuitori ai UE. Joacă un  rol-cheie în alegerea președintelui Comisiei Europene. Împarte cu Consiliul Uniunii Europene puterea bugetară și puterea legislativă.
     
  2. CONSILIUL EUROPEAN
    Prioritățile generale ale UE sunt stabilite de Consiliul European,  care reunește lideri naționali și europeni. Consiliul European funcționează sub conducerea unui președinte și este format din șefii de stat sau de guvern din statele membre, precum și din președintele Comisiei Europene.
     
  3. CONSILIUL UNIUNII EUROPENE
    Consiliul Uniunii Europene reprezintă guvernele statelor  membre. Președinția Consiliului este exercitată de statele  membre prin rotație
     
  4. COMISIA EUROPEANĂ
    Este organul executiv al UE și răspunde de propunerea  și punerea în aplicare a actelor legislative europene, de monitorizarea respectării tratatelor și de gestionarea zilnică a activităților Uniunii Europene.
     
  5. CURTEA DE JUSTIȚIE
    Este instanța supremă în materie de drept european. Aceasta interpretează și asigură aplicarea uniformă a legislației UE în toate statele membre.
     
  6. CURTEA DE CONTURI
    Curtea de Conturi controlează finanțele UE. În calitate de auditor extern, aceasta contribuie la îmbunătățirea gestiunii financiare a UE și exercită rolul de gardian independent al intereselor financiare ale cetățenilor Uniunii.
     
  7. BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ
    Este banca centrală a monedei unice europene, euro. Sarcina principală a BCE este de a menține puterea de cumpărare a euro și, astfel, stabilitatea prețurilor în zona euro.

Informaţii despre

Denumire Instituţii ale Uniunii Europene

Vezi şi

Organizaţii interguvernamentale Uniunea Europeană
Please wait...