Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași este o instituție de învățământ superior din Iași, România. În 2011, a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi se numără printre cele mai vechi şi cunoscute instituţii de profil din ţară, fiind custodele unei importante tradiţii în educaţia inginerească, ştiinţifică şi culturală. Are o prezenţă distinsă atât pe plan local și național, cât și pe plan internaţional. Universitatea pregăteşte ingineri cu o înaltă calificare profesională, capabili să răspundă cu rapiditate şi eficienţă cerinţelor de inovare, cercetare şi dezvoltare ale agenţilor economici. Aceasta dispune, de asemenea, de programe de actualizare continuă a competenţelor profesionale ale specialiştilor ingineri, impuse de realitățile și tendințele existente la nivel mondial.
Universitatea Tehnică a reușit să își consolideze standardele și să facă progrese vizibile, certificate la nivel mondial, în pofida trecerii României printr-o serie de reforme contradictorii, impuse de măsuri greșite dictate de diverse politici guvernamentale care s-au succedat în țară în ultimii ani. Concret, toţi indicatorii de dezvoltare ai Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi susţin această evaluare. Printre aceștia se numără diversificarea specializărilor, efectivele de studenţi, efectivele de cadre didactice, autonomia de decizie a liniilor de studii, posibilităţile de cooperare internaţională și calitatea studiilor la majoritatea specializărilor.
Instituția se preocupă de fortificarea unui sistem de asigurare a calităţii şi excelenţei academice în predare și cercetare ştiinţifică, ghidându-se după criterii şi metodologii compatibile cu cele din marile instituții de învățămînt de profil din Europa.
Strategia Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași este concepută cu scopul de a asigura funcţionarea optimă a celor trei domenii semnificative de activitate şi anume: învăţământul, cercetarea ştiinţifică şi implicarea instituţiei în activitățile sociale, economice şi culturale. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi este o universitate de cercetare avansată şi educaţie. Misiunea acesteia este să desfăşoare activităţi specifice de creare, valorificare inovatoare a cunoaşterii şi transfer al acesteia către societate în domeniile fundamentale – Ştiinţe inginereşti, Arhitectură şi Urbanism –, precum şi în domenii interdisciplinare şi complementare, în comunitatea locală, la nivel regional, naţional şi internaţional.
Istoric
Universitatea tehnică ieșeană este moștenitoarea spirituală a tradițiilor învățământului tehnic superior românesc, ale cărui origini se leagă de prima școală de inginerie de pe teritoriul actual al României, Școala de Ingineri Hotarnici și Civili, creată în Moldova, la începutul secolului al XIX-lea, de către marele cărturar Gheorghe Asachi.
În continuare, școala se dezvoltă în cadrul Academiei Mihăilene (1835) și, ulterior, în cadrul Universității din Iași, înființată în anul 1860. Pe 7 noiembrie 1912, în urma aprobării noului regulament al Facultății de Științe, se înființează învățământul superior electrotehnic, chimic aplicat și agronomic, eveniment care poate fi considerat actul de naștere a ceea ce va fi, ulterior, Școala Politehnică.
În luna martie a anului 1937, învățământul superior tehnic este scos de sub egida Universității din Iași, prin înființarea Școlii Politehnice Iași. Instituția nou creată a luat de la bun început numele lui Gheorghe Asachi, întemeietorul învățământului superior tehnic românesc, iar primul său rector a fost profesorul universitar Cristea Otin.
În anul 1948, Școlii Politehnică "Gheorghe Asachi" devine Institutul Politehnic "Gh. Asachi". La 17 Mai 1993, în cadrul reformei învățământului superior din România, Institutul Politehnic iși schimbă numele în Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi".
Ziua Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” se serbează la 15 noiembrie.
Facultăți
Universitatea ieșeană pune la dispoziția celor interesați posibilități de dezvoltare profesională în diferite domenii tehnice prin facultățile sale:
- Facultatea de Arhitectură "G. M. Cantacuzino"
- Facultatea de Automatică și Calculatoare
- Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului
- Facultatea de Construcții și Instalații
- Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial
- Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației
- Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată
- Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului
- Facultatea de Mecanică
- Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor
- Facultatea de Textile Pielărie și Management Industrial
Informaţii despre
| Nume | Universitatea Tehnică `Gheorghe Asachi` din Iaşi | |
|---|---|---|
| Cod SIIIR | uni-22 | |
| Entitate Juridica | Universitatea Tehnică `Gheorghe Asachi` din Iaşi | |
| Statut | Acreditată - Încredere Ridicată | |
| Tip unitate | Universitate | |
| Forma de proprietate | proprietate de stat | |
| Localitate (aleg) | B-dul Dimitrie Mangeron 67, Iași, judeţ Iaşi, România | |
| Tel1 | 0040232278683 | |
| Email1 | pro_stud@tuiasi.ro | |
| Pagina Web | www.tuiasi.ro | |
| Locuri in camin | 8000 |









