Descriere
Misiunea Facultăţii de Arte poate fi sintetizată după cum urmează: -pregătirea de specialişti în domeniul artistic pentru un domeniu ce se doreşte a se integra în structurile cultural-artistice europene; -transmiterea de cunoştinţe din domeniu studenţilor, în strânsă legătură cu cele mai importante caracteristici ale cerinţelor pieţei artistice actuale; -pregătirea studenţilor în domeniul cercetării pentru diferite sfere de activitate; -formarea unor abilităţi de apropiere a tinerilor absolvenţi de sistemul administrativ-cultural românesc şi de sistemele europene în vederea aplicării în practică a cunoştinţelor dobândite; -asigurarea cu cadre didactice specializate a învăţământului preuniversitar; -perfecţionarea absolvenţilor pentru studii aprofundate (masterat) şi studii doctorale; -perfecţionarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar (definitivat, grad I şi II); -perfecţionarea specialiştilor din unităţile artistice prin cursuri post universitare organizate în cadrul facultăţii sau în cadrul instituţiilor de spectacole, la cerere; -activitate de cercetare fundamentala si de cercetare contractuala prin programele cu finanţare guvernamentală si europeană; -asigurarea cu carte de specialitate în diferite domenii a specialiştilor din domeniul artistic.
Informaţii despre
| Aparţine de | Universitatea `Dunărea de Jos` din Galaţi | |
|---|---|---|
| Nume | Facultatea de Arte | |
| Cod SIIIR | fac-258 | |
| Entitate Juridica | Facultatea de Arte | |
| Tip unitate | Facultate | |
| Localitate (aleg) | Domnească 111, Galaţi, judeţ Galaţi, România | |
| Tel1 | 0040336130163 | |
| Email1 | ioana.manea@ugal.ro | |
| Pagina Web | www.arte.ugal.ro |
