Misiune

Programul de master în MSPPS promovează ideea achiziţiei, pe tot parcursul vieţii, de competenţe complementare formării iniţiale. Obiectivul specific al masterului în MSPPS constă în formarea şi dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor manageriale, complementare pregătirii medicale iniţiale a cursanţilor, în vederea îmbunătăţirii raportului cost-beneficiu şi eficientizării serviciilor sanitare, în condiţii de calitate ridicată a actului medical. Principala misiune este să completeze cunoştinţele din domeniul managementului şi politicilor sanitare şi să contribuie la dezvoltarea de abilităţi necesare specialiştilor din domeniul medical, într-o paletă suficient de largă pentru ca pregătirea lor să aibă o cât mai extinsă utilitate socială şi la un nivel de calitate şi complexitate care să satisfacă funcţiile avute în vedere pentru absolvenţii acestui profil. Masterul se adresează nu numai absolvenţilor programelor de studiu: Medicină, Farmacie, Medicină Dentară, Asistenţă Medicală, Asistent de laborator, Balnefiziokinetoterapeut, dar şi absolvenţilor altor domenii de activitate care sunt implicaţi în sistemul sanitar, respectiv absolvenţilor din domeniu: drept, sociologie, asistenţă socială, psihologie, ştiinţe economice, etc.

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Medicină
Nume Managementul strategiilor preventive şi politici sanitare
Cod SIIIR spec-2272
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare română
Perioada studii 2
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Medicină
Domeniu de licență/master Medicină
Programe inrudite Managementul afecţiunilor aparatului locomotor; Managementul infecţiilor nosocomiale; Managementul instituțiilor și al serviciilor medicale și farmaceutice; Managementul şi strategiile îngrijirilor paliative