Misiune

Programul de masterat Sisteme şi instituţii de drept internaţional şi comunitar a a fost gândit şi implementat în contextul deschiderii internaţionale a României, un ultim punct de reper fiind aderarea la Uniunea Europeană în anul 2007. Programul de masterat îşi propune să abordeze un set de discipline specifice dreptului internaţional şi dreptului Uniunii Europene. Pregătirea specializată din cadrul programului de masterat va contribui la formarea de generaţii capabile să îşi asume un rol important în procesul de promovare a intereselor României în planul relaţiilor internaţionale Planul de învăţământ a fost astfel conturat încât să acopere necesitatea formării de jurişti cu o perspectivă internaţională, adaptată dinamicii relaţiilor internaţionale actuale.Programul de masterat oferă o perspectivă aplicativă asupra unor instituţii specializate din dreptul din dreptul internaţional şi dreptul Uniunii Europene, precum jurisdicţiile internaţionale, răspunderea statelor, dreptul tratatelor, dreptul umanitar, dreptul instituţional al Uniunii Europene, contenciosul european al drepturilor omului, precum şi mecanismul de control jurisdicţional al Uniunii Europene. În concordanţă cu realităţile existente, aprofundarea dreptului Uniunii Europene este solicitată de categorii socio-profesionale diverse, cadre didactice, jurişti (consilieri juridici, consilieri pentru afaceri europene, referenţi, experţi, judecători, avocaţi, procurori, notari, executori judecătoreşti, practicieni în insolvenţă, mediatori, etc), acestora alăturându-li-se economişti, filologi, personalul din administraţia publică centrală şi locală, şefii de instituţii, medicii, inginerii, etc.

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Drept
Nume Sisteme şi instituţii de drept internaţional şi comunitar
Cod SIIIR spec-2324
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare română
Perioada studii 2
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Ştiinţe juridice
Domeniu de licență/master Drept
Programe inrudite Instituții de drept privat român ; Științe penale; Drept; Drept european; Drept judiciar privat

Vezi şi

Unităţi de învăţământ Master