Misiune

Scopul acestui program de studiu este de a asigura deprinderi și competențe pentru o carieră profesional-vocațională, respectiv de cercetare științifică în domeniul eco-designului și restaurării produselor din lemn și pe bază de lemn, țintind atât spre dezvoltarea de produse și tehnologii eco-inovative, cât și spre stabilirea unui sistem de inovare specific tranziției de la societatea bazată pe resurse la societatea bazată pe cunoaștere, situație care caracterizează ansamblul sectorului forestier din România. Traseele de specializare propuse au fost definite pornind de la cerințele concrete ale sectorului menționat. După parcurgerea unui trunchi comun de discipline, traseele se prezintă astfel: Traseul de specializare 1- Design de mobilier și ambient; Traseul de specializare 2 - Conservare-restaurare mobilier; Traseul de specializare 3 - Noi tendințe în eco-design de mobilier și restaurare. Obiectivul general al programului de studii de master Eco-design de mobilier și restaurare este formarea de resurse umane înalt calificate, cu pregătire interdisciplinară, viziune de ansamblu și capacitate de sinteză în domeniul eco-concepției, eco-tehnologiilor și restaurării mobilierului și a altor produse din lemn, destinate atât mediului economic cât și cercetării de excelentă în domeniu, având în vedere exigențele sustenabilității în sectorul forestier, cu componentele sale economice, ecologice și social-culturale.

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Ingineria lemnului
Nume Eco-Design de Mobilier și Restaurare
Cod SIIIR spec-2263
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare română
Perioada studii 2
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Științe Agricole
Domeniu de licență/master Inginerie forestieră
Programe inrudite Ingineria prelucrării lemnului; Ingineria prelucrării lemnului; Structuri Avansate din Lemn și Tehnologii Inovative