Misiune

Profilul programului studii universitare de masterat “Concepte moderne de inginerie mecanică navală” prezintă un deosebit interes pentru absolvenții celor trei universități din Constanța, în mod special pentru absolvenții Universirății Maritime care au ocazia să-și completeze studiile pentru nivelul managerial de competență. Absolvenţii specializării “Concepte moderne de inginerie mecanică navală”, au şanse reale să se integreze şi să evolueze în activitatea profesională, având și pregătirea pentru nivelul managerial, în ţară şi în străinătate. Se menţionează că, pregătirea tehnico-inginerească şi complementară, recunoscută pe plan naţional şi internaţional, oferă posibilitatea asimilării, la nevoie, a absolvenţilor specializării, în domenii conexe din economia naţională, inclusiv ca personal ambarcat pe nave speciale. Studiile prognostice arată că există premisele integrării în viitor, în mediul profesional naval dobrogean favorizat de proximitatea şi potenţialul, complex şi divers, al Mării Negre, a absolvenţilor specializării, prin angajările ce vor fi efectuate de companii româneşti şi străine care vor oferi locuri de muncă acoperitoare în perspectiva dinamicii de şcolarizare.

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Electromecanică Navală
Nume Concepte moderne de inginerie mecanică navală
Cod SIIIR spec-6063
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare română
Perioada studii 2
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Ştiinţe inginereşti
Domeniu de licență/master Inginerie marină şi navigaţie
Programe inrudite Inginerie şi management în transport maritim şi multimodal; Inginerie şi management în operarea terminalelor şi navelor maritime; Navigație și transport maritim și fluvial; Navigație și transport maritim și fluvial (în limba engleză)

Vezi şi

Unităţi de învăţământ Master