Misiune
Programul îşi propune profesionalizarea studenţilor atât în direcţia excelenţei academice cât şi pentru ocuparea de posturi profesionale în domeniile public şi privat, avându-se în vedere conjugarea a două acţiuni majore, una de formare continuă în profesie şi alta de cercetător în domeniul relaţiilor internaţionale. Datorită componentei multi-disciplinare de pregătire, absolvenţii sunt calificaţi pentru a accesa cu succes o piaţă a muncii fluidă şi în evoluţie. În ultimii 10 ani absolvenţii nostri au ocupat posturi în:
- Cercetare ştiinţifică şi/sau învăţământ superior-cercetător la institute ale Academiei Române (Institutul de Istorie ”Nicolae Iorga”, Institutul de Studii Politice şi Relaţii Internaţionale, Institutul Diplomatic Român ş.a.); cadre didactice universitare (Universitatea din Bucureşti, Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir ş.a.).
- Învăţamântul pre-universitar – profesori titulari.
- Instituţii guvernamentale din România – consilieri şi experţi politică externă şi relaţii internaţionale (Ministerul Afacerilor Externe, Preşedinţia României, Parlamentul României, diverse alte ministere, agenţii şi structuri ale autorităţii locale).
- Organizaţii internaţionale – consilieri şi experţi (ONU, UNESCO, UNRRA, Reprezentanţa Comisiei Europene ş.a.).
- Mediul privat de afaceri – diverse poziţii de consultanţă sau practică în domeniul relaţiilor internaţionale (Siemens România, CitiBank, Unicredit, BRD, Excon Consultanță ş.a.).
Informaţii despre
| Aparţine de | Facultatea de Istorie | |
|---|---|---|
| Nume | Istoria și practica relațiilor internaționale | |
| Cod SIIIR | spec-3843 | |
| Statut | Acreditat | |
| Tip unitate | Specializare | |
| Limba de predare | română | |
| Perioada studii | 2 | |
| Forma de învățământ | cu frecvență | |
| Domeniu | Științe Umaniste | |
| Domeniu de licență/master | Istorie | |
| Programe inrudite | Antropologie și istorie europeană; Instituții şi ideologii ale puterii în Europa; Istoria Românilor şi a României în context european (Sec. XIV-XX); Istoria vestului românesc; Unitatea istoriei europene |
Vezi şi
| Unităţi de învăţământ | Master |
|---|
