Misiune
Misiunea programului de studiii de masterat Psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională (PECSV) este de a pregăti psihologi pentru cariera în şcolile româneşti. Accentul principal este asupra dezvoltării de abilităţi şi oferirea de competenţe care să faciliteze funcţionarea academică şi socială a elevilor şi buna colaborare şi conlucrare cu familiile acestora, colectivul de cadre didactice şi alţi actori şi parteneri sociali şi comunitari. Este în vederea colectivului de cadre didactice dezvoltarea laturii practice-aplicative a prezentului program de studii, pentru a răspunde mai bine nevoilor pieţei muncii, astfel încât să fie format specialistul om de ştiinţă-practician. Studenţilor le sunt dezvoltate abilităţi şi oferite cunoştinţe în consultanţă, consiliere şcolară şi vocaţională, evaluare, dezvoltare normală şi patologie, intervenţie psihologică la diferite nivele, etică, cercetare şi legislaţie în vigoare.studenţilor le sunt oferite instrumentele pentru a lucra atât la nivel individual cât şi la nivel sistemic, de a lucra colaborativ cu personalul şcolilor, familiile elevilor şi alţi factori din afara şcolii ce sunt implicaţi în succesul academic şi social al copiilor şi adolescenţilor. Pentru a asigura formarea unor specialişti veritabili, sunt promovate prin acest program atât formarea de abilităţi academice cât şi interpersonale. Aceste direcţii au menirea de a oferi absolvenţilor background-ul de care au nevoie pentru a deveni psihologi şcolari înalt calificaţi. În dezvoltarea planului de învăţământ al programului de studii masterale în domeniul PECSV şi a conţinuturilor disciplinelor de studiu s-a avut în vedere alinierea la cerinţele Legii 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică şi a reglementărilor Colegiului Psihologilor din România.
Informaţii despre
| Aparţine de | Facultatea de Ştiinţe Socio - Umane | |
|---|---|---|
| Nume | Psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională | |
| Cod SIIIR | spec-1791 | |
| Statut | Acreditat | |
| Tip unitate | Specializare | |
| Limba de predare | română | |
| Perioada studii | 2 | |
| Forma de învățământ | cu frecvență | |
| Domeniu | Științe Sociale și Psihologie | |
| Domeniu de licență/master | Psihologie | |
| Programe inrudite | Psihodiagnoză complexă a personalității; Psihologie; Terapii și compensare în tulburările de comunicare |
Vezi şi
| Unităţi de învăţământ | Master |
|---|
