Misiune
Adresabilitate: Absolvenţi cu diplomă de licenţă în următoarele specializări: Laborator clinic, Asistentă medicală generală, Balneo- Fiziokinetoterapie și recuperare, Nutriție și dietetică, Radiologie și imagistică medicală, Moașe și alți specialiști cu diplomă de licență care lucrează în laboratorul clinic.
Prin introducerea acestui program de masterat se urmărește formarea de specialişti competenți și competitivi în domeniul Laboratorului clinic şi în activitatea de cercetare, uşor de integrat pe piaţa muncii, reprezentată de sistemele de sănătate. Absolvenţii acestei calificării masterale îşi vor putea desfăşura activitatea în diverse instituţii: spitale şi policlinici de stat şi particulare, laboratoare private, instituţii de învăţământ şi cercetare.
La realizarea acestui program de studiu masteral participă cadre didactice universitare, provenind din 7 departamente, masteratul propus fiind un program de studiu multidisciplinar. Programul dispune de o bază materială proprie, adaptată desfăşurării în bune condiţii a procesului didactic şi a efectuării activităţilor practice, precum şi de cadre didactice înalt specializate în acest domeniu.
Informaţii despre
| Aparţine de | Facultatea de Medicină | |
|---|---|---|
| Nume | Aplicații moderne ale medicinei de laborator în personalizarea actului medical | |
| Cod SIIIR | spec-7500 | |
| Statut | Acreditat | |
| Tip unitate | Specializare | |
| Limba de predare | română | |
| Perioada studii | 2 | |
| Forma de învățământ | cu frecvență | |
| Domeniu | Medicină | |
| Domeniu de licență/master | Medicină | |
| Programe inrudite | Laborator clinic; Laborator clinic și de analiza medicamentului |
Vezi şi
| Unităţi de învăţământ | Laborator clinic Laborator clinic și de analiza medicamentului Master |
|---|
