Centrul de Cercetări Biologice din Jibou este o unitate de educație și cercetare care cuprinde și Grădina Botanică „Vasile Fati”.
Centrul de Cercetări Biologice din Jibou dezvoltă cercetări ştiinţifice fundamentale şi aplicative din domeniul biologiei vegetale şi implementează rezultatele în viaţa economică şi socială. De asemenea, Centrul de Cercetări Biologice din Jibou desfăşoară activităţi instructiv - educative în domeniul ştiinţelor naturii pentru învăţămantul de toate gradele şi pentru publicul vizitator.

Istoric

Centrul de Cercetări Biologice Jibou s-a înfiinţat prin Hotărârea de Guvern nr.565/1990, completată şi modificată prin H.G 748/1990, fiind o instituţie publică cu personalitate juridică sub directa subordonare a Ministerului Educatiei Nationale şi este finanţată din subvenţii de la stat şi venituri proprii.
Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată în 24 iunie 2021, Universitatea Babeș-Bolyai a preluat oficial Grădina Botanică din Jibou, aflată până atunci în subordinea Ministerului Educației. 

Scopurile principale ale CCBJ sunt:

  • Dezvoltarea cercetării ştiinţifice fundamentale şi aplicative din domeniul biologiei vegetale, cooperarea naţională şi internaţională precum şi implementarea rezultatelor în viaţa economică şi socială;
  • Desfăşurarea de activităţi instructiv - educative în domeniile ştiinţelor naturii pentru învăţământul de toate gradele şi pentru publicul vizitator;
  • Conservarea biodiversitatii, prin pastrarea in colectiile botanice a speciilor periclitate si sporirea numarului de taxoni din colectia Gradinii botanice.

Obiectivele propuse în vederea atingerii scopurilor privesc:

  • activităţi de cercetare în domeniile culturii plantelor ornamentale, micropropagării in vitro şi conservării plantelor cu importanţă fitogeografică din cormoflora României, a plantelor periclitate din diferite zone ale lumii;
  • activităţi conexe: întocmirea unor bănci de date, organizarea de manifestări ştiinţifice;
  • activitate de microproducţie vegetală, comercializarea de flori tăiate şi la ghiveci;
  • formare şi specializare profesională în domeniul biologiei vegetale aplicate, prin organizarea de masterate, practică de laborator şi de teren a studenţilor şi elevilor;
  • editare şi tipărire de publicaţii ştiinţifice şi de materiale de instruire şi educaţie a publicului;
  • prestări de servicii şi consultanţă în domeniile precizate anterior;
  •  servicii specifice turismului.

 

Informaţii despre

Aparţine de Universitatea `Babeş-Bolyai` NU
Nume Centrul de Cercetari Biologice Jibou
Entitate Juridica Centrul de Cercetări Biologice Jibou
Localitate (aleg) Jibou, judeţ Sălaj, România
Pagina Web www.gradina-botanica-jibou.ro

Vezi şi

Unităţi de învăţământ Universitatea `Babeş-Bolyai` NU