Chirurgia cardiovasculară este specialitatea chirurgicală care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul chirurgical al bolilor cardiovasculare (afecțiuni congenitale, afecțiuni dobandite, afecțiuni ale vascularizației cordului, anevrisme, disecții sau ocluzii ale trunchiurilor cranio-braheo-cefalice, arterelor, venelor și limfaticelor). Chirurgia cardiovasculară de folosește frecvent pentru a trata complicații ale bolilor cardiace ischemice (de exemplu, by-pass aorto-coronarian), corecția bolilor congenitale de inimă, sau de tratament ale bolilor cardiace valvulare dobandite din diverse cauze incluzand endocardita, boli reumatismale cardiace și ateroscleroze. Acestea includ de asemenea transplanturile cardiace.
Operație pe cord deschis
Operația pe cord deschis este o intervenție chirurgicală, in care inima pacientului este deschisă și se efectuează intervenție chirurgicală pe structurile interne ale inimii. Acest procedeu a fost descoperit de dr. Wilfred G. Bigelow de la Universitatea din Toronto care a constatat că intervenția asupra patologiolor intracardiace se pot efectua mai bine, intr-un mediu nemișcat și fără curgerea sangelui in zona operată. Metoda presupune că inima trebuie să fie oprită și drenată de sange. Prima corecție intracardiacă cu succes a unui defect congenital cardiac s-a efectuat la 2 septembrie 1952 de Dr. C. Walton Lillehei și Dr. F. John Lewis la Universitatea din Minnesota folosind hipotermia. In anul următor, in chirurgul sovietic Aleksandr Aleksandrovich Vishnevskiy a efectuat prima intervenție chirurgicală cardiacă sub anestezie locală. Chirurgii și-au dat seama de limitările hipotermiei - operațiile complexe intracardiace necesită mai mult timp și pacientul are nevoie de fluxul sangvin pentru organism, in special pentru creier. Pacientul are nevoie de funcția inimii și cea pulmonară furnizate printr-o metodă artificială, de unde termenul de bypass cardiopulmonar. Dr. John Heysham Gibbon de la Jefferson Medical School din Philadelphia, a raportat in 1953 prima utilizare cu succes a circulației extracorporeale, prin intermediul unui oxigenator, dar a abandonat metoda, dezamăgit de eșecuri ulterioare. In 1954, Dr. Lillehei a realizat o serie de succese cu operații la care mama sau tatăl pacientului erau folosiți ca "aparat extern cardio-pulmonar". Dr. John W. Kirklin de la Clinica Mayo din Rochester, Minnesota, a inceput folosirea pompei-oxigenator de tip Gibbon intr-o serie de operații cu succes care a fost urmat curand de chirurgi din diferite părți ale lumii. Dr.Nazih Zuhdi a efectuat prima intervenție cu hemodiluție totală pe cord deschis pe Terry Gene Nix, in varstă varsta de 7 ani pe 25 februarie 1960, la Spitalul Mercy, Oklahoma City. Operația a fost un succes, cu toate acestea, Nix a murit trei ani mai tarziu, in 1963.
Operații cardiace moderne pe cord bătand
Incepand cu anii 1990, chirurgii au inceput să efectueze by-pass aorto-coronarian pe cord bătand (OPCABG) fără by-pass cardiopulmonar menționat anterior. In aceste operațiuni, inima bate in timpul intervenției chirurgicale, dar este stabilizată pentru a oferi o zonă de lucru aproape fără mișcare la care vasele sangvine ocolesc zona blocată, prin folosirea endoscopului.
Operații cardiace minim invazive
Aceste operații sunt asistate de robot folosind metoda laparoscopică, unde aparatura este acționată de chirurg. Avantajul metodei constă in faptul că incizia făcută este foarte mică in comparație cu operații clasice unde incizia are o mărime astfel ca chirurgul să-ți poată introduce mainile, răman doar trei găuri prin care sunt introduse brațele "robotului".
Chirurgia colorectală este un domeniu in medicină care se ocupă cu tulburări ale rectului, anusului, și colonului. Domeniul este, de asemenea, cunoscut sub numele de proctologie, dar acest termen este acum utilizat rar in medicină și este cel mai adesea utilizat pentru a identifica practicile referitoare la anus și rect, in special. Cuvantul "proctologie" este derivat din cuvantul grecesc πρωκτς proktos, insemnand "anus" sau "hindparts" și -λογια -logia]], insemnand "știință" sau "studiu".
Medicii specializați in acest domeniu al medicinei sunt numiți chirurgi colorectali sau proctologi. In Statele Unite, pentru a deveni chirurgi colorectali, medicii chirurgi trebuie să finalizeze o rezidență de chirurgie generală, precum și o bursă de chirurgie colorectală, după care sunt eligibili pentru a fi certificați in domeniul lor de expertiză de către American Board of Colon and Rectal Surgery sau American Osteopathic Board of Proctology. In alte țări, certificarea pentru a practica proctologie este dată chirurgilor la sfarșitul unei subspecialității de 2-3 ani rezidență de către consiliul de chirurgie al țării.
Domeniul de aplicare al specialității
Tulburările chirurgicale colorectale includ:
- varicozități sau umflături, și Inflamație de venă in rect și anus (hemoroizi)
- fisuri nenaturale sau lacrimi in anus (fisură anală)
- conexiuni anormale sau pasaje intre rect sau alte zone anorectale la suprafața pielii (fistulă)
- constipație severă
- incontinență fecală
- proeminența pereților rectului prin anus (prolaps rectal)
- defect de naștere cum ar fi imperforate anus
- tratamentul tulburărilor colice severe, cum ar fi boala Crohn
- cancer de colon și rect (cancer colorectal)
- repoziționarea zonei rectale in cazul in care a căzut
- cancer anal
- orice leziuni ale anusului
- indepărtarea obiectelor inserate in anus
Tratament chirurgical și proceduri de diagnosticare
Formele chirurgicale de tratament pentru aceste afecțiuni includ: colectomie, ileo/colostomie, polipectomie, strictureplastie, hemoroidectomie (in cazuri severe de hemoroizi), anoplastie și multe altele, in funcție de starea pe care o are pacientul. Procedurile de diagnosticare, cum ar fi colonoscopia, sunt foarte importante in chirurgia colorectală, deoarece pot spune medicului ce tip de diagnostic trebuie administrat și ce procedură trebuie făcută pentru a corecta starea. Alte proceduri de diagnostic utilizate de chirurgii colorectali includ: proctoscopie, defecografie, sigmoidoscopie. In ultima vreme, metoda chirurgicală laparoscopică a cunoscut un val de popularitate, datorită riscurilor sale mai mici, timpului de recuperare scăzut și inciziilor mai mici și mai precise realizate prin utilizarea instrumentelor laparoscopice.
Pregătirea mecanică a intestinului
Pregătirea mecanică a intestinului (BMP) este o procedură lipsită de dovezi in literatura de specialitate, in care materiile fecale sunt expulzate din lumenul intestinal inainte de intervenția chirurgicală, cel mai frecvent prin utilizarea de fosfat de sodiu.
Obstetrică - ginecologie reprezintă o specialitate medicală care se ocupă cu studiul morfo-fiziopatologiei organelor genitale feminine ca parte a intregului organism, al proceselor biologice legate de reproducere și tratamentul stărilor patologice din sfera genitală.
Medicina internă este specialitatea care se ocupă cu diagnosticul, tratamentul și prevenirea bolilor care afectează unul sau mai multe organe interne. Medicina internă sau medicina generală (in națiunile Commonwealth) este specialitatea medicală care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea și tratamentul bolilor adulte. Medicii specializati in medicina interna sunt numiti interniști sau medici (fara modificatori) in națiunile Commonwealth-ului. Interniștii sunt calificați in gestionarea pacienților care au procese de boală nediferențiate sau multi-sistem. Interniștii care sunt internați in spitale și ambulatori și pot juca un rol major in predare și cercetare.
Deoarece pacienții din medicina internă sunt adesea bolnavi grav sau necesită investigații complexe, interniștii fac o mare parte din munca lor in spitale. Interniștii au adesea interese de subspecialitate in bolile care afectează anumite organe sau sisteme de organe.
Medicină internă este, de asemenea, o specialitate in farmacie clinică și medicina veterinară.
Radiologie interventionala (RI) se refera la o serie de tehnici care se bazeaza pe ghidarea radiologica a imaginii (fluoroscopie cu raze X, ultrasunete, tomografie computerizata sau imagistica prin rezonanta magnetica) pentru a stabili exact terapia de care un pacient are nevoie.
Majoritatea tratamentelor cu RI sunt alternative, minim invazive la chirurgia deschisa si laparoscopica.
Radiologii interventionali sunt medici care utilizeaza imagini precum CT, ecografie, RMN si fluoroscopie pentru a ajuta procedurile de ghidare. Imagistica este de ajutor medicului atunci cand introduceti catetere, fire si alte instrumente si mici in corp. Acest lucru permite de obicei incizii mai mici (taieturi).
Medicii pot folosi aceasta tehnologie pentru a diagnostica sau trata afectiunile in aproape orice parte a corpului, in loc sa aiba nevoie sa priveasca direct in interiorul corpului printr-un domeniu (camera) sau cu o interventie chirurgicala deschisa.
Medicul nu va face nici o incizie sau doar una foarte mica. Rareori trebuie sa stai in spital dupa procedura. Majoritatea oamenilor au nevoie doar de sedare moderata (medicamente care va ajuta sa va relaxati).
Ce tipuri de afectiuni se trateaza prin radiologie interventionala?
Urmatoarele conditii sunt unele dintre cele mai frecvente boli tratate de specialisti in acest domeniu:
- Anevrism aortic;
- Malformatie arteriovenoasa;
- Tromboza venoasa profunda;
- Cancer renal;
- Cancer de ficat;
- Cancer de plamani;
- Boala vasculara periferica;
- Embolism pulmonar;
- Fibroame uterine;
- Varicocel;
- Varice;
- Insuficienta venoasa.
Cum se desfasoara o procedura de radiologie interventionala?
In timpul unei procedure de RI pacientul intins pe o masa de operatie cu o camera cu raze X specializata - un fluoroscop - deasupra lor. Radiologul va purta haine de protectie, o rochie albastra si o masca. Acestia ghideaza ace si echipamente medicale cu aspect de sarma prin corpul pacientului, in timp ce se uita la imaginile medicale proiectate pe ecran si lucreaza in interiorul corpului fara a face incizii majore.
Ce tipuri de proceduri se realizeaza prin radiologia interventionala?
Exemple de proceduri de radiologie interventionala includ:
- Angiografia sau angioplastia si plasarea stentului;
- Embolizare pentru a controla sangerarea;
- Tratamente contra cancerului, inclusiv embolizarea tumorii folosind chimioembolizare;
- Ablatia tumorii cu ablatie cu radiofrecventa, crioablare sau ablatie cu microunde;
- Vertebroplastie si cifoplastie;
- Biopsii de ace ale diferitelor organe, cum ar fi plamanii si glanda tiroida;
- Biopsia mamara, ghidata fie prin tehnici stereotactice sau cu ultrasunete;
- Embolizarea arterei uterine;
- Amplasarea tubului de alimentare;
- Amplasarea cateterului cu acces venos.
Medicina nucleară este o ramură a medicinei moderne. In medicina nucleară se utilizează radiotrasori sau substanțe radiofarmaceutice, care conțin o substanță activă transportoare și un izotop radioactiv. Aceste substanțe se introduc in organism pe diferite căi de administrare (cel mai frecvent intravenos). Odată substanța introdusă, aceasta se distribuie in diferite organe in funcție de substanța activă utilizată. Distribuția produsului radiofarmaceutic este detectată de un aparat detector de radiații denumit gama cameră și stocată digital. Ulterior informația obținută este procesată obținandu-se imagini a corpului sau organului studiat. Aceste imagini, spre deosebire de majoritatea imaginilor obținute in radiologie, sunt imagini funcționale și moleculare, adică arată cum funcționează diferite organe și țesuturi explorate sau indică alterările acestora la nivel molecular.
In general, explorările de medicină nucleară nu sunt invazive și nu au efecte secundare.
Exemple de explorări
- Scintigrafia renală: se utilizează pentru a examina morfologia și funcția renală pentru a detecta anomalii, cum ar fi cicatrici sau tipul de obstrucție al căilor urinare;
- Scintigrafia tiroidiană: utilă pentru a evalua morfologia și funcția tiroidei, mai ales in hipertiroidism;
- Scintigrafia osoasă: se utilizează pentru a evalua boli care afectează oasele și articulațiile, fie de origine tumorală - metastatică, inflamatorie, degenerativă, traumatologică, metabolică sau vasculară;
- Scintigrafia cu Galiu-67 (Ga-67): utilă in diagnosticul bolilor inflamatorii sau infecții active, tumori și abcese;
- SPECT de perfuzie miocardică
Radiologia este specialitatea medicală care folosește imagistica medicală pentru a diagnostica și trata bolile din corpul uman și al animalelor.
O varietate de tehnici imagistice, cum ar fi radiografia, ecografia, tomografia computerizată (CT), medicina nucleara inclusiv tomografia cu emisie de pozitroni (PET) si imagistica prin rezonanță magnetică (MRI) sunt folosite pentru a diagnostica sau trata boli. Radiologia intervențională este performanța procedurilor medicale de obicei minim invazive, cu indrumarea tehnologiilor imagistice, cum ar fi cele menționate mai sus.
Practica modernă a radiologiei implică mai multe profesii diferite de asistență medicală care lucrează in echipă. Radiologul este un medic care a finalizat pregătirea post-universitară adecvată și interpretează imagini medicale, comunică aceste descoperiri altor medici prin intermediul unui raport sau verbal și folosește imagistica pentru a efectua proceduri medicale minim invazive . Asistenta medicală este implicată in ingrijirea pacienților inainte și după imagini sau proceduri, inclusiv administrarea de medicamente, monitorizarea semnelor vitale și monitorizarea pacienților sedați. Radiograful, cunoscut și ca "tehnician radiologic" in unele țări, precum Statele Unite, este un profesionistul specializat in domeniul sănătății, care folosește tehnologii sofisticate și tehnici de poziționare pentru a produce imagini medicale pentru interpretarea radiologului. In funcție de pregătirea individului și de țara de practică, radiograful se poate specializa intr-una dintre modalitățile de imagistică menționate mai sus sau are roluri extinse in raportarea imaginilor.
Modalități imagistice de diagnosticare
Radiografie proiecțională (simplă)
Radiografiile (denumite inițial roentgenografii, numite după descoperitorul de raze X, Wilhelm Conrad Röntgen ) sunt produse prin transmiterea razelor X printr-un pacient. Razele X sunt proiectate prin corp pe un detector; se formează o imagine pe baza căreia razele trec (și sunt detectate) față de cele care sunt absorbite sau imprăștiate la pacient (și astfel nu sunt detectate). Röntgen a descoperit razele X la 8 noiembrie 1895 și a primit primul premiu Nobel de fizică pentru descoperirea lor in 1901.
In radiografia pe ecran de film, un tub cu raze X generează un fascicul de raze X, care este orientat către pacient. Razele X care trec prin pacient sunt filtrate printr-un dispozitiv numit grilă sau filtru de raze X, pentru a reduce imprăștierea și lovește un film nedevelopat, care este ținut strans intr-un ecran cu atomi de fosfor care emit lumină intr-o casetă. Filmul este apoi developat chimic și o imagine apare pe film. Radiografia pe ecran este inlocuită cu radiografia pe placă de fosfor, dar mai recent cu radiografia digitală (RD) și imagistica EOS . In cele mai recente două sisteme, senzorii de izolare a razelor X care transformă semnalele generate in informații digitale, care sunt transmise și transformate intr-o imagine afișată pe ecranul computerului. In radiografia digitală, senzorii formează o placă, dar in sistemul EOS, care este un sistem de scanare prin sloturi, un senzor liniar scanează vertical pacientul.
Chirurgia generală este specialitatea chirurgicală care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor in general ale abdomenului (organe digestive și anexe) și afecțiunilor cu altă localizare, insă cu cură chirurgicală. Există diferențe semnificative de practică intre țări, astfel că patologia care se tratează de către chirurg poate fi impărțită extrem de diferit in funcție de proveniența medicului chirurg. Patologia chirurgicală care are adresabilitate pentru medicul chirurg poate fii de origine traumatică, afecțiuni vasculare de tipul varicelor membrelor inferioare, uro-genitale, toracice, endocrine, neurochirurgicale, oncologice, ș.a.m.d.
Ca ramură a medicinei, chirurgia reprezintă poate cea mai veche intervenție directă asupra unei boli care nu implică credințe magico-religioase la omul primitiv. La civilizațiile primitive, s-au găsit dovezi de proceduri de amputație, trepanare și intervenții dentare (7000-5000 i.Hr). In cadrul evoluției disciplinei chirurgicale a apărut chirurgia generală ca urmare a desprinderii neurochirurgiei, chirurgiei plastice, chirurgiei pediatrice, chirurgiei toracice, chirurgiei cardiace, chirurgiei vasculare, chirurgiei de transplant, traumatologiei, ortopediei, chirurgiei maxilo-faciale, chirurgiei oncologice, otorinolaringologiei și urologiei, care in zilele noastre sunt discipline medicale distincte.
Formarea medicilor chirurgi
La nivel mondial, chirurgii se formează din absolvenții studiilor superioare de medicină care urmează ulterior un program de formare prin rezidențiat de durată variabilă intre cinci pană la șapte ani. In Romania și Uniunea Europeană, medicina este o profesie reglementată sectorial, ceea ce inseamnă o uniformitate a formării prin incheierea studiului medical după șase ani de facultate, urmată de pregătire prin rezidențiat variabilă național, in Romania fiind intre patru și șase ani.. Durata de formare a unui medic chirurg durează astfel in jur de 12-13 ani.
In Romania chirurgii generaliști care lucrează in sistemul public, pot deține doar trei grade:
- Medic rezident chirurgie generală- odată cu promovarea examenului de rezidențiat
- Medic specialist chirurgie generală - odată cu promovarea examenului de specialist
- Medic primar chirurgie generală - odată cu promovarea examenului de medic primar
Fiecare din aceste examene presupune cunoștințe medicale avansate, care progresează către cunoștințe specializate pe măsura avansării in grad, cu un grad de complexitate crescătoare. Fiecare medic care practică in Romania trebuie să fie inscris in Colegiul Medicilor din Romania.
Specializări și supra specializări
Chirurgia generală are ca metode operative diferite abordări, caracterizate prin o foarte mare diversitate de tehnică chirurgicală, instrumentar extrem de variat cu diferite variante specifice și necesități tehnice uneori peste dotarea obișnuită a unei clinici ori unui spital. De aceea există centre de competență pentru diferite patologii ori centre specifice pentru tratamentul unei afecțiuni.
Chirurgia clasică utilizează incizii de mărime, lungimi, forme și adancimi variabile ce pot oferi access și inclusiv comfort imbunătățit chirurgului pentru actul operator, iar chirurgia minim invazivă - laparoscopică folosește echipamente speciale care replica instrumentarul clasic la dimensiuni mai mici, astfel putandu-se minimiza inciziile folosite și astfel imbunătăți vindecarea acestora. Fiecare metodă are adresabilitate diferită și in general există tendința de a folosi cat de mult posibil chirurgia laparoscopică acolo unde este posibil.
Traumatologia
Dacă in cele mai multe locuri din lume traumatologia este sinonimă cu o urgență medicală complexă ca urmare a unei traume (de obicei accidente de circulație, căderi, accidente industriale prin strivire, ș.a.m.d.) și este o disciplină de sine stătătoare, in Romania traumatologia este o competență a medicilor ortopezi, aceștia ocupandu-se de leziunile și bolile sistemului musculo-scheletal. Cazurile complexe de traumă se tratează in echipă multidisciplinară in serviciul de urgență a spitalelor care pot asigura ingrijirea corespunzătoare a acestor cazuri de complexitate deosebit de mare.
Chirurgia de urgență
In cadrul chirurgie generale, chirurgia de urgență se referă de obicei și majoritatea cazurilor la afecțiunile acute, pentru care singura cură este chirurgicală și pentru care temporizarea intervenției poate insemna deteriorare rapidă și chiar deces. De obicei urgențele chirurgicale sunt: obstrucțiile de diferite cauze ale sistemului digestiv, hemoragiile, infecțiile, inflamarea acută, perforațiile și rupturile organelor, herniile incarcerate. Aceste urgențe implică rezolvarea acestora in regim de timp scurt sau foarte scurt.
Chirurgia vasculară
Afecțiunile vasculare se pot trata de către medicii chirurgi generaliști avand in vedere spectrul chirurgical care include inclusiv chirurgie vasculară practicată constant de către aceștia, deși intervențiile vasculare majore este de preferat să fie făcute de către chirurgii vasculari. Patologia varicoasă a membrelor inferioare se tratează cu succes de către orice chirurg generalist.
Chirurgia sanului
Pentru patologia sanului care necesită intervenție chirurgicală adresabilitatea este către medicul chirurg generalist. Patologia malignă a sanului se tratează preferabil de către medicul chirurg generalist care are și specializare de chirurgie oncologică. Patologia cosmetică a sanului, reparatorie se adresează medicului chirurg plastician. Frecvent in tratamentul patologiei sanului echipa chirurgicală este multidisciplinară. In spațiul european, frecvent medici ginecologi primesc competența asupra tratamentului patologiei senologice.
Chirurgia endocrină
In chirurgia endocrină este vizat in principal patologia glandelor endocrine accesibile prin chirurgie clasică, ceea ce presupune diagnostic complex și ulterior chirurgie specializată. In mod curent chirurgii generaliști sunt formați in patologia glandei tiroide și a paratiroidelor pe care o și tratează. A glandelor suprarenale tratată impreună cu urologii și mai rar a patologiei timusului, dar pentru care tratamentul este asigurat de către chirurgii toracici datorită localizării.
Chirurgia hipofizei se face doar de către neurochirurgi.
Chirurgia de transplant
Chirurgia de transplant se realizează de către chirurgi care beneficiază de formare specifică pentru recoltarea și transplantarea organelor donate. Actul de transplant presupune planificare, logistică și o echipă multidisciplinară implicată atat in activitatea de recoltare cat și cea de transplantare la pacientul primitor.
Chirurgia oncologică
Chirurgia oncologică este in general o supra-specializare disponibilă pentru chirurgi ca parte a formării profesionale după obținerea gradului de specialist. In Romania este oferit ca atestat după incheierea unei formării de un an in trei centre din țară: la Cluj, București și Iași (singurele cu un Institut Oncologic). Necesitatea unei formări specifice cu indrumarea tipică a pacienților cu patologie malignă este susținută de studii clinice care arată că un chirurg generalist oncolog va obține rezultate mai bune proporțional cu volumul de cazuri operate in special datorită tehnicii imbunătățite cat și indrumarea corespunzătoare către continuarea tratamentului prin radioterapie, chimioterapie sau imunoterapie.[6] Medicii chirurgi oncologi de regulă lucrează in echipă multidisciplinară cu toți medici implicați in managementul unui caz de patologie malignă ce implică tratament complex atat chirurgical și medical.
Chirurgia pediatrică
Inițial o subspecialitate a chirurgiei generale, astăzi o specialitate de sine stătătoare care efectuează tratamentul afecțiunilor chirurgicale specifice varstei copilăriei. Majoritatea patologiei pentru care are adresabilitate sunt cele corespunzătoare varstelor de 0-14/16 ani.