Ceai alb
Ceaiul alb e considerat una dintre cele mai sănătoase băuturi din lume, de cea mai bună calitate, fiind cules înainte ca frunza să ajungă la maturitate, când încă mai are pe ea puf alb, mătăsos. De obicei acest lucru se întâmplă în martie şi aprilie, atunci când precipitaţiile sunt la nivelul cel mai scăzut, iar mugurii de ceai nu s-au deschis încă. Este ceaiul cu cel mai scăzut nivel de cafeină (într-o ceaşcă de ceai alb se găseşte corespondentul a 1-2% din concentraţia de cafeină existentă într-o ceaşcă de cafea), fiind şi cel mai puţin procesat, de aceea gustul său aduce cu cel al frunzelor crude.
Recoltarea şi procesarea ceaiului alb este o muncă deosebit de intensă şi meticuloasă. Se culeg doar mugurii şi frunzuliţele cele mai tinere, care ulterior sunt uscate la soare, lucru ce ajută la conservarea polifenolilor ce intră în componenţa ceaiului. Dacă vremea este înnorată, ceaiul se usucă în încăperi, la temperaturi foarte scăzute. Procedeul de uscare la interior poate dura până la 40 de ore, folosindu-se doar ventilatoare pentru înlăturarea umidităţii din încăpere. În tot acest timp obiectivul este obţinerea unui grad cât mai scăzut de oxidare. Pentru că ceaiul alb nu este oxidat şi rulat, perişorii argintii de pe frunze rămân vizibili, constituind un semn al calităţii procesării. Următorul pas este acela al coacerii la foc a frunzelor până la uscarea lor completă. Decizia încheierii fiecăreia dintre etapele de mai sus este luată de către un Maestru al ceaiului, datorită complexităţii procesului şi a faptului că cea mai mică greşeală apărută pe parcurs poate duce la compromiterea întregii recolte.
Studii ştiinţifice recente au demonstrat că beneficiile ceaiului alb asupra sănătăţii sunt foarte similare cu cele ale ceaiului verde, dar în unele cazuri chiar le depăşesc pe ale acestuia din urmă. Ceaiul alb ajută la încetinirea dezvoltării bacteriei care provoacă infecţiile cu stafilococ, streptococ, şi pneumonia. Oamenii cu dureri de articulaţii găsesc un aliat de nădejde în acest tip de ceai, care îi ajută la ameliorarea acestor dureri, dar şi a altor simptome asociate cu problemele oaselor. De asemenea, ceaiul alb ajută în lupta împotriva cancerului de colon, prostrată sau stomac; la reducerea nivelului colesterolului şi la scăderea presiunii arteriale.