Fizică teoretică
Fizica teoretică folosește modele matematice și raționamente sau abstracții ale fizicii, în loc de procese experimentale, în încercarea de a înțelege natura. Miezul său central îl constituie fizica matematică [1], deși sunt uneori folosite și alte tehnici conceptuale. Scopul este raționalizarea, explicarea și predicția fenomenelor fizice.
Caracterizare generală
Progresul științei depinde în general de interacțiunea dintre studiile experimentale și teorie. În unele cazuri, fizica teoretică aderă la standardele de rigurozitate matematică dând observațiilor și experimentelor o pondere redusă. De exemplu, în timp ce a dezvoltat teoria relativității restrânse, Albert Einstein s-a preocupat de transformările Lorentz care lăsau ecuațiile lui Maxwell invariante, dar nu a fost interesat de experiența Michelson-Morley privind viteza Pământului printr-un eter luminifer ipotetic. Pe de altă parte, Einstein a primit Premiul Nobel pentru Fizică pentru faptul că a explicat efectul fotoelectric, care la acea vreme era un rezultat experimental fără o formulare teoretică.
Istorie
Începuturi
Fizica teoretică a început acum cel puțin 2300 ani, sub filozofia Pre-socratică și continuată de Platon și Aristotel, a căror viziuni au fost luate ca baza timp de milenii. În perioada medievală, în timpul înființării universităților , singurele discipline intelectuale recunoscute erau : Teologia, matematica, medicina și dreptul. Odată cu formarea conceptelor care le cunoaștem astăzi despre materie, energie, spațiu și timp, alte științe s-au desprins de la rubrica filozofiei naturale. În Evul Mediu și Perioada Renașterii conceptul experimental al știintei, opusul teoriei, a început cu școlari ca Francis Bacon.
Dezvoltare
Era modernă a teoriei a început, totuși, cu teoriile lui Copernic în Astronomie , urmate de Expresiile orbitelor planetare ale lui Johannes Kepler. Marele imbold în conceptul modern de explicare a fenomenelor a început cu Galileo Galilei, unul din puținii fizicieni care a fost atât teoretician, cât și un mare experimentalist. Printre succesele secolelor XIX Și XX se numără consolidarea ideii despre energie prin includerea de căldură, apoi electricitatea, magnetismul și lumina, și în final masa. Legile termodinamicii, și cel mai important introducerea unui concept unic despre entropie a început sa dezvolte explicarea proprietăților macroscopice ale materiei. Fizica teoretica modernă lucrează în scopul de a unifica teoriile și a explica fenomenele, pentru ca cu ajutorul cercetărilor ulterioare să înțeleagă Universul, de la partea cosmologică până la particulele elementare din care el este constituit. Unde experimentele nu pot fi înfăptuite, fizica teoretică depune totuși eforturi pentru a progresa prin utilizarea modelelor matematice.
Bibliografie
Andrei Popovici Lucrări de fizică teoretică și filozofia fizicii, vol I, Editura Printech, 2009;