CENTRU EDUCAȚIONAL
Parcul serveşte drept sală de casă vie care educă şi inspiră elevi de toate vârstele. Activitățile pe care le propunem au scopul ca participanții să petreacă perioade considerabile de timp în aer liber, experimentând şi învăţând din situaţii din lumea reală. Principiile de bază sunt promovarea stării de bine şi a bucuriei de a învăţa/descoperi. Grădina e locul unde copiii pot fi ei înșiși.
În urma experimentelor făcute în cadrul parcului, de-a lungul anilor, cu elevi ghidați prin subiecte diverse cu ajutorul unor specialiști, am constatat minunata sinergie natură-învățare-joacă. Ideile copiilor înfloresc în grădină, creativitatea lor se dezvoltă. Pot scrie uimitoare eseuri observând plantele, insectele, animalele, mișcarea pământului (cu ceasul solar). Pot face matematică aplicată monitorizând schimbarea temperaturii, umidității și poluării, folosind stația meteo din parc. Dacă întâmpină dificultăți, copii încearcă să afle care este problema, se documentează, fac cercetare. Eșecul e o psibilitate, dar copiii învață să-l depășească, fapt ce-i jută la stimularea inventivității, creativității. Dacă cineva e supărat că nu a reușit, asta îl determină să încerce din nou și din nou. Grădina învață copiii să aibă răbdare, să fie împliniți și încrezători. Copiii sunt foarte mândri de ceea ce reușesc să facă. Și se mai întâmplă ceva: stând afară, la aer proaspăt, se încarcă cu energie. Mulți copii din oraș descoperă că alimentele lor nu vin din piață sau din magazin, ci din grădină/pământ.
Ne-am întrebat cum putem furniza această experiență cât mai multor copii din comunitate. Așa s-a născut ideea de Centru Educațional cu programe în aer liber, la care elevii să poată participa în paralel cu parcurgerea programei școlare în sala de clasă. Sperăm ca profesorii să îmbrățișeze în număr căt mai mare invitația noastră, să vadă conexiunea dintre învățare și grădinărit. Credem că dascălii pasionați o vor face.
Misiune
Dorim să susținem evoluţia personală printr-o educaţie de tip activ, ce vizează toate aspectele vieţii. Se are în vedere dobândirea de deprinderi utile, stimularea creativităţii, dezvoltarea de abilităţi pentru analiză şi sinteză, fapt care ajută gândirea critică și stimulează curiozitatea și plăcerea de a învăţa pe tot parcursul vieții, iar abordarea subiectelor este transdisciplinară. Cursanţii înţeleg lumea din jurul lor şi talentele dinăuntrul lor, fiind ajutaţi astfel să devină oameni împliniţi, empatici şi activi în comunitate iar dăruirea și entuziasmul nostru îi inspiră să trăiască o viață fericită și să-și descopere propria pasiune. Obiectivul general urmăreşte conturarea unor personalităţi umane armonioase, cu realizări remarcabile în viață.
Credem că este esențial să încercă să să facem toate acestea, să contribuim la dezvoltarea armonioasa a celor ce vor duce în curand, la randul lor, societatea mai departe.
Activitățile se desfășoară prin următoarele tipuri de programe:
1. GRĂDINI ȘCOLARE (în curs de implementare)
Acordăm, în mod gratuit, școlilor doritoare, parcele de teren a câte 500 mp (în limita a 27 de parcele), în cadrul parcului, pentru desfășurarea de activități practice de grădinărit. Aici elevii pot veni însoțiți de profesori, părinți și/sau alte persoane care pot să-i ghideze în activitate.
Rezultatele obținute: legume, fructe, flori, plante, semințe si eventual produsele obținute din acestea (prin deshidratare, prelucrare termică, mixare, măcinare, extracție de ulei, s.a.) pot fi valorificate la bucătăria școlii, pot fi duse acasă, sau comercializate cu sprijinul nostru sau prin alte căi, după preferință.
Copiii nu vor învața doar despre grădinarit, ci și despre munca în echipă, despre responsabilitate, sustenabilitate, despre nutriție, sănătate, reciclare s.a. Ulterior vor putea chiar să-și determine familiile să-și creeze propria gradină urbană (în curte, pe treasă/acoperiș), să adopte un stil de viață mai sănătos.
Pentru a avea efecte cât mai pronunțate, ar trebui ca fiecare elev să petreacă în grădină măcar câteva ore (o vizită) pe săptămână. La început poate părea greu, dar după primele succese, totul se schimbă și devine o adevărată bucurie.
Mai multe detalii privind Grădinile Școlare AICI>>.
2. CURSURI PRACTICE (în fază de concepție)
Activitățile sunt elaborate și desfășurate de specialişti reputaţi: profesori, psihologi, oameni de succes din diverse domenii, fiind specifice pe grupe de vârstă.
Un curs poate conține unul sau mai multe module.
Cost: 30 lei/cursant/modul curs (în anumite cazuri, specificate, cand desfășurarea cursului necesită materiale deosebite, costul acestora se adaugă la costul cursului)
- Cursuri cu elevi și copii preșcolari - în parteneriat cu unităţi de învăţământ. Pentru pregătirea şi evaluarea acestor activităţi se fac întâlniri periodice cu reprezentanţii şcolilor și grădinițelor. Cursanții participă la activități însoțiți de cadre didactice și/sau părinți.
- Cursuri pentru toate vârstele. Se adesează tuturor celor interesați, indiferent de vârstă.
Participaţi! Educaţia în natură, în spiritul ei, ajută la atingerea echilibrului, fericirii și sănătății!
Lista cursurilor AICI >>
3. CIRCUIT DE EXPLORARE (începând cu 1 iunie 2023)
Circuitul este conceput astfel încât pe parcursul a circa 3 ore elevii să parcurgă mai multe experiențe în grădină.
Circuitele sunt disponibile de luni până vineri, de la mijlocul lunii aprilie până la mijlocul lunii iunie, începând la ora 10 (maxim o clasă per vizită/ 20-30 elevi).
Circuitul constă în parcurgerea unui traseu în grădină, presărat cu diverse puncte unde copiii sunt inviatați să exploreze diverse teamatici, să găsească, împreună cu ghidul nostru, răspunsuri la întrebări. Exemple:
- Ceas solar - Cât e ora?
- Stup de albine - Cum se organizează albinele, ce produse ne oferă?
- Gradina tematica – Ce plante recunoaștem?
- Analizăm solul - Ce conține? Ce calitate are?
- Camera din livadă – Cum deosebim pomii fuctiferi unii de alții (scoarță, ramuri, frunze, fructe)?
- Stație meteo – Ce temperatură, umiditate, poluare este? Care e direcția vântului?
- Lac – Ce crește în lac? Cine trăiește aici?
- Fantâna solara pentru păsari – De unde viene energia pentru fântână? Poți opri curgerea apei dacă blochezi razele soarelui?
- Cutie observație rădacini plante - Cum cresc radacinile, cum ajuta ele plantele?
- Gradina pentru pizza – Care sunt plantele folosite la pizza. Le recunoști?
- Bucatarie virtuală – Ce mancăruri s-ar putea găti din ce există în grădină?
- Sistem de colectare a apei pluviale – De unde vine apa? De ce o pastram in butoaie?