Planeta Pământ (numită și Terra sau „Planeta albastră”) este a treia planetă după distanța față de Soare și a cincea ca mărime în sistemul solar. Terra face parte dintre planetele interioare ale sistemului solar (planetele aflate în interiorul centurii de asteroizi). Este cea mai mare planetă telurică din sistemul solar, și singura din Universul observabil cunoscută ca adăpostind viață (controverse legate de existența vieții extraterestre continuă să existe).

Terra s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde (4,57×109) de ani.
Conform ipotezei celei mai vehiculate în prezent, în urma impactului planetei Theia cu Pământul, cu 4,527 miliarde de ani în urmă, s-ar fi format Luna.
Pentru comparație, vârsta calculată a Universului este de circa 13,7 miliarde de ani. Suprafața Pământului este acoperită în proporție de 70,8% de apă, restul de 29,2% fiind solid și "uscat". Zona acoperită de apă este împărțită în oceane, iar uscatul se subîmparte în continente.
 
De la formarea sa Pământul a trecut prin numeroase procese geologice și biologice majore, astfel încât toate urmele condițiilor sale inițiale au fost șterse. Suprafața exterioară a planetei Terra este împărțită în mai multe plăci tectonice, care de-a lungul timpului se deplasează unele față de celelalte. Miezul planetei este activ (fierbinte și lichid), fiind format din mantaua topită și miezul metalic, generator al câmpului magnetic. Condițiile atmosferice și de la suprafață, care au permis apariția vieții pe Terra, au fost la rândul lor influențate în mod decisiv de către diversele forme de viață. Acestea se află într-o balanță ecologică fragilă, în permanentă schimbare.
 
Între Terra și restul Universului există o permanentă interacțiune. Astfel, Luna este cauza mareelor. În afară de asta, ea a infuențat continuu viteza mișcării de rotație a Terrei. Toate corpurile din jurul globului terestru sunt atrase spre Terra, forța de atracție numindu-se gravitație, iar accelerația cu care aceste corpuri cad în câmpul gravitațional se numește accelerație gravitațională (notată cu "g" = 9,81 m/s2). Se crede că motivul apariției oceanelor a fost o "ploaie" de comete din perioada timpurie a Pământului. Impacturile ulterioare cu asteroizi au modificat și ele mediul înconjurător într-o manieră decisivă. Schimbările de orbită ale planetei pot fi considerate răspunzătoare pentru glaciațiunile produse de-a lungul istoriei, care au acoperit suprafața terestră cu un strat de gheață. Terra nu are alți sateliți naturali în afară de Lună. Corpul ceresc Cruithne a fost calificat în mod greșit drept satelit al Terrei, fiind în realitate un asteroid. Cruithne a fost descoperit în 1986; el urmează o orbită eliptică in jurul Soarelui, asemănătoare cu orbita Terrei, și care nu se apropie prea mult de ea. De pe Pământ orbita lui se vede în formă de potcoavă.
 
Pe baza descoperirilor geologice oamenii de știință au reușit să reconstituie o serie de date referitoare la trecutul planetei. Ei au aflat astfel că Pământul s-a format din materia norului gazos al Nebuloasei Solare, alături de Soare și de celelalte planete ale sistemului solar, acum aproximativ 4,55 miliarde de ani, Luna formându-se ceva mai târziu. Inițial sub formă lichidă, stratul exterior al planetei avea să se răcească, dând naștere scoarței terestre. Emanațiile de gaze și erupțiile vulcanice au format atmosfera primordială. Condensarea vaporilor de apă, alături de gheața adusă de comete, aveau să formeze apoi oceanele. Această puternică activitate chimică a fost sursa apariției, acum circa 4 miliarde de ani, a unei molecule cu capacitatea de a se înmulți spontan, un predecesor al ADN-ului și ARN-ului. După alte 500 de milioane de ani, ultimul predecesor comun al ființelor ulterioare dispărea, și evoluția se ramifică. Dezvoltarea procesului de fotosinteză a permis ca energia Soarelui să fie utilizată direct și eficient; oxigenul rezultant s-a acumulat în atmosferă și a dat naștere stratului protector de ozon (O3). Înglobarea celulelor mai mici în unele mai mari a avut ca rezultat nașterea celulelor complexe, numite eucariote. Celulele din cadrul coloniilor s-au profilat pe anumite tipuri de țesuturi, din acestea rezultând din nou viață, în formă unor adevărate organisme multicelulare; apoi, cu ajutorul stratului de ozon ce absorbea radiațiile ultraviolete ucigașe, viața avea să se împânzească toată suprafața Terrei.
 
De-a lungul sutelor de milioane de ani continentele s-au tot reunit și despărțit, pe măsură ce se modela și suprafața Terrei sub acțiunea curenților magmatici ai mantalei. În cursul acestor modelări, continentele s-au unit și au format de câteva ori supercontinente. Cel mai vechi supercontinent cunoscut despre care avem informații solide, Rodinia, s-a destrămat însă din nou - acum aproximativ 750 de milioane de ani. Continentele s-au reunit mai târziu din nou pentru a forma Pannotia - acum 600-540 milioane de ani, și mai apoi Pangeea, care s-a destrămat acum 180 milioane de ani.
 
În anii 1960 s-a lansat o ipoteză conform căreia, în urma unui puternic proces glacial ce a avut loc acum 750-580 milioane de ani, în timpul Neoproterozoicului, o mare parte din planetă a fost acoperită cu un strat de gheață. Această ipoteză a fost denumită „Bulgărele de zăpadă” (Snowball Earth) și este de un real interes, întrucât conduce la explozia de organisme din perioada Cambrianului, când au început să prospere formele de viață multicelulare 6. De la această explozie, acum aproximativ 535 milioane de ani, au avut loc 5 extincții ale vieții în masă 7, ultima dintre ele petrecându-se acum 65 de milioane de ani, când o probabilă coliziune a unui asteroid cu Terra a declanșat dispariția dinozaurilor și a altor reptile de talie mare, dar a cruțat viața animalelor de talie mică precum mamiferele. De-a lungul ultimilor 65 de milioane de ani clasa mamiferelor s-a diversificat. Acum câteva milioane de ani o primată africană a evoluat capacitatea de a sta în poziție verticală, biped. Acest lucru i-a dat posibilitatea să folosească unelte și a încurajat comunicarea, fapt ce a stimulat și dezvoltarea și mărirea în volum a creierului. Descoperirea agriculturii și domesticirea unor animale a dus la nașterea civilizației și a permis oamenilor să devină specia dominantă a planetei, vârful lanțului trofic. Devenirea omului a transformat fața Pământului într-o perioadă scurtă de timp, așa cum nici o altă ființă nu o mai făcuse, modificând atât existența și cantitatea altor forme de viață, cât și clima planetei în istoria recentă.
 
Descoperiri geologice privitoare la „copilăria” Pământului

Stabilirea vârstei unui specimen de material este dificilă. Se folosește un spectrometru de masă, care analizează cu ajutorul calculatorului prezența elementului chimic Neodim (Nd) în probele de material.
 
Descoperiri importante de până acum:
  • 2008 în Canada, o rocă de peste 4 miliarde de ani vechime
  • 2009 în estul Indiei, o rocă tot de peste 4 miliarde de ani vechime. Geologi: Klaus Metzger (Germania), Erik Scherer (SUA) și Dewashish Upadhyay (India)

În geocronologie, timpul se măsoară în general în ma (megaani sau milioane de ani), fiecare unitate reprezentând perioada de aproximativ 1.000.000 de ani în trecut. Istoria Pământului este împărțită în eoni, incepand cu 4540 Ma formarea planetei. Fiecare eon cuprinde cele mai importante modificări ale compoziției Pământului, ale climei și viații. Fiecare eon este divizat ulterior în epoci, care, la rândul lor, sunt împărțite în perioade, care sunt împărțite în epoci.

Precambrianul reprezintă unul dintre cei doi mari eoni ai istoriei planetei noastre, înglobând aproape 90% din aceasta. Practic, tot ceea ce este mai vechi de 540 de milioane de ani face parte din această eră. De ce acest prag, vă întrebaţi?
Pentru că reprezintă momentul în care viaţa practic a explodat, începând o diversificare şi o răspândire nemaiîntâlnite până atunci şi neegalate până în prezent.
Explozia cambriană este apariția bruscă (în termeni geologici) în perioada timpurie a Cambrianului (acum aproximativ 540 de milioane de ani) a unei varietăți uluitoare de forme multicelulare de viață pe fondul lipsei de fosile (sau de fosile ale strămoșilor lor) în sedimentele Precambrianului. Pe măsură acumulării datelor și a informațiilor noi în domeniul paleontologiei, explicațiile date exploziei cambriene au fost schimbat în mod repetat. Cele mai acceptate motive posibile ale acestei „explozii” sunt: schimbări asupra mediului/ecosistemului și explicații bazate pe dezvoltarea organismelor.