2008 - Noi colecţii de plante
Ne-am propus infiinţarea unor colecţii de plante ornamentale cu necesităţi reduse în cultivare. Am descoperit bujorii lemnoşi dar şi cei erbacei, care după acomodare, nu solicită prea multă atenţie în cultivare, recomensându-ne însă în fiecare primăvara cu flori superbe.
Bujorul a fost declarat Floare Naţională a Chinei, în această ţară existând centre de cercetare dedicate obţinerii de soiuri cu calităţi ornamentale deosebite. Am contactat un astfel de centru şi am solicitat o selecţie de soiuri adaptate zonei nostre climatice, pentru a înfiinţa o colecţie reprezentativă de bujori chinezeşti în România. Au răspuns cu multă amabilitate şi ne-au trimis 134 de soiuri de Paeonia suffruticosa, P.rockii şi P.lactiflora. Ne-au informat că în Europa nu există deocamdată o colecţie mai mare în domeniu.
Am primit plante viguroase şi sănătoase, într-o stare excepţional de bună. Le-am dispus de-a lungul aleilor şi sub forma unor insule.
Soiurile de iarbă ornamentală au fost introduse în cultivare prin selecţie din cele care rezistă în natură în condiţii vitrege (preerie, stepă,...). Pot decora însă spectaculos o grădină. Am format colecţia de iarbă ornamentală, aducând plantele din Polonia, Germania, Anglia, Belgia şi Olanda. Proiectul de amanjare, făcut în familie, a constat într-o combinaţie de forme geometrice.