Iudaismul (din grecescul Ioudaïsmos, derivat din limba ebraică יהודה, Yehudah, „Iuda”; în ebraică: יַהֲדוּת, Yahadut, caracterele distinctive a iudeicului eáqnov), cunoscut şi sub numele de religie mozaică (după principalul profet evreu, Moise) este religia poporului evreu. Preceptele iudaismului au stat la baza religiilor monoteiste creştinism şi islam. Termenul iudaism îşi are originea în numele regatului Iuda, ţara tribului Iuda - descendenţii celui de-al patrulea fiu al patriarhului Iacob (sec. XVIII - finele sec. XVII î.Hr.) --cu capitala la Ierusalim, lăcaşul Marelui Templu.

Istoria iudaismului este împărţită în trei perioade:

1. Perioada Templului din Ierusalim;
2. Perioada talmudică;
3. Perioada rabinică (din secolul al VI pînă în prezent). Iudaismul ortodox contemporan s-a format pe baza mişcării fariseilor (pirushim) din perioada Macabeilor.

Iudaismul contemporan nu are o instituţie sau personalitate, acceptată universal, care ar avea autoritatea dreptului, învăţăturii sau puterii. Surselele dreptului (Halaha) a iudaimului contemporan sînt: Tanahul (Tora scrisă) şi Talmudul (Tora orală). Halaha regulamentează aspectele vieţii evreilor care nu sînt reflectate în codurile penale sau civile din sistemul secular.

Doctrina religioasă şi principiile credinţei

Iudaismul este o religie monoteistă, bazată pe principii şi etica, incluse în Biblia ebraică (Tanah), precum au fost în continuare a explorate şi explicate în Talmud şi în alte texte. În conformitate cu tradiţia evreiască, iudaismul începe cu Legămîntul dintre Dumnezeu şi Abraham.

În timp ce iudaismul a fost rar, dacă vreodată, monolitic în practică, el întotdeauna cu înverşunare a fost monoteistă în teologie - deşi Tanahul aminteşte perioade de apostazie de la iudaism printre israeliţi.

Istoric, iudaismul a accentuat credinţa în revelaţia divină şi în acceptarea versiunilor Torei scrise şi orale ca esenţă fundamentală de bază a convingerilor. Iudaismul nu are o autoritate centralizată care expune dogmele religioase. Aceasta a dat naştere la multe formule în ceea ce priveşte anumite convingeri teologice inerente in Tora şi Talmud.

De-a lungul secolelor, au apărut o serie de formulări a principiilor de credinţă, şi chiar dacă acestea diferă în ceea ce priveşte anumite detalii, ele demonstrează un nucleu ideologic comun. Din aceste formulări, cele mai autoritare sint "treisprezece principiile de credinţă", formulate în XII-lea de Maimonide. Cele treisprezece principii au fost ignorate de cea mai mare parte a comunităţii evreieşti pentru câteva secole. Peste secole reformularea acestor principii ai fost incluse sub formă poetică ( "Ani Ma'amin" şi "Yigdal") în cărţile de rugăciuni evreieşti, şi, eventual, au devenit general acceptate.

Joseph Albo şi Raavad au criticat lista lui Maimonide, care conţinea prea multe elemente,deşi adevărate, dar care nu au fost principii de credinţă, şi, astfel, plasând prea mulţi evrei în categoria de "eretic". Mulţi alţii au criticat orice astfel de formulare, care ducea la minimizarea întregii Tore. În acest sens, istoricul Josephus a accentuat practica religioasă msi mult decît dogmele religioase, asociind apostaziile cu nerespectarea legii evreieşti, şi menţinea că cerinţele pentru convertirea la iudaism sînt: circumcizia şi aderarea la obiceiurile tradiţionale.


Veşmintele de cult

O kippah (în ebraică: כִּפָּה, kippot plural; idiş: יאַרמלקע, yarmulke) este un acoperămînt pentru cap uşor rotunjită fără margini lărgite purtate de mulţi bărbaţi evrei în timp ce se roagă, mănâncă, recită binecuvântări, studiază texte religioase evreieşti, şi în orice moment de către unii bărbaţi evrei. În comunităţile non-ortodoxe, unele femei au început, de asemenea, să poarte kippot. Există o gamă de kippot diferite în mărime de la unele mici, care acoperă numai partea din spate a capului, la unele mari, care acoperă coroana capulul în întregime.

Ţiţit (ebraică: צִיציִת) (pronunţie aşkenazică: tzitzis) sunt şaluri speciale, cu noduri "franjuri" sau "ciucuri" găsite pe cele patru colţuri ale tallit (ebraică: טַלִּית) care seamănă cu o eşarfă pentru rugăciune. Tallit este purtat de bărbaţi evrei şi fr unele femei evreice în timpul serviciului divin. Tradiţiile variază în ceea ce priveşte când un evreu începe să poarte un tallit. În comunitatea sefarzilor, băieţi poartă tallit de la vârsta de bar mitzvah, adică de la 13 ani. În unele comunităţi ale aşkenazilor se obişnuieşte să se poarte numai după căsătorie. Un tallit katan (tallit mic) este un articol de îmbrăcăminte cu franjuri purtat pe sub haine pe parcursul zilei. În unele cercuri ortodoxe, franjurilor li se permite să atîrne în mod liber peste îmbrăcăminte.

Tefillin (ebraică: תְפִלִּין), cunoscut în limba engleză ca phylacteries (de la φιλακτέριον cuvântul grecesc, însemnând cetate sau de protecţie a), sunt două cutii pătrate de piele care conţin versete biblice, ataşat la frunte şi în jurul braţul stâng cu ajutorul curelelor din piele. Ele sunt purtate în timpul rugăciunii zilnice de dimineaţă, de către bărbaţi evrei.

Rabinul

În sinagogă conducătorul ritualului este rabinul, care are funcţia unui îndrumător religios. El este cel care coordonează studiul Torei.

Sinagoga

În sinagogă, lăcaşul de cult, se află un dulăpior (chivotul) în care se află textele religioase, de regulă scrise pe suluri şi, de asemenea, Menorá (candelabrul cu şapte braţe).
La opt zile de la naştere, copilul de sex masculin este circumcis, ca semn al legământului cu Dumnezeu. Majoratul religios pentru fete este la vârsta de 12 ani, iar pentru băieţi la 13 ani.

Rugăciunile

Iudaismul a accentuat importanţa executării poruncilor mai mult decât afişarea unor convingeri dogmatice. Astfel nu există un canon de rugăciune, ci o varietate de cărţi de rugăciune, care, totuşi, au un număr mare de rugăciuni unificate, deseori in versiunea din Scripturi sau din poezia religioasă medievală. Profetul Ezra a fost acela care a stabilit formulări fixe ale rugăciunii şi includerea cîntecelor în serviciul divin. Ulterior după distrgerea celui de al II-lea Templu din Ierusalim, rugăciunea, conform tradiţiei rabince, va înlocui jertfle din Templu.
 Evreii se roagă de trei ori pe zi: dimineaţa, la prânz şi seara. La rugăciunea de dimineaţă bărbaţii se înfăşoară în patrafir (Talith, un şal cu ciucuri în cele patru colţuri), simbol al prezenţei divine, ei recitând cu această ocazie o serie de binecuvântări, printre care şi baruh şelo asani işa („Binecuvântat e Dumnezeu că nu m-a făcut femeie”); evreii religioşi poartă patrafirul (un fel de «poncio» mic, cu ciucuri la cele patru colţuri) toată ziua.

Poziţia femeii în iudaism

Deşi este o religie cu puternice rădăcini patriarhale, iudaismul rezervă femeii din punct de vedere religios şi social un loc de onoare. Prin binecuvântarea aceasta, evreii nu fac în niciun caz o afirmaţie sexistă, ci dimpotrivă ei îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate ritualurile care li s-au dat şi pe care sunt obligaţi să le respecte, spre deosebire de femei care nu sunt obligate, deoarece acestea pot menţine legătura strânsă cu Dumnezeu şi în lipsa acestor obligaţii. Din rugăciune nu trebuie să lipsească profesiunea de credinţă: Shma Israel („Ascultă, Israele”, Deuteronom 6, 4-9). De asemenea, în timpul rugăciunii bărbaţii trebuie să poarte aşa numitele filacterii (tefilin). Cultul mozaic este axat pe îndeplinirea celor 613 porunci enumerate în Tora (primele cinci cărţi ale lui Moise).

Coşer - restricţiile alimentare

 Se vorbeşte în iudaism şi de o serie de restricţii alimentare, deoarece aici intervine distincţia dintre pur şi impur. Cuşer (în limba idiş, kaşer în limba ebraică) înseamnă „pregătit după ritual” şi, în cazul mâncării, garantat a fi conform regulilor. Astfel, evreii au voie să mănânce doar carnea rumegătoarelor cu copita despicată: ovine, capre, bovine şi peşti cu solzi şi înotătoare; există reguli precise la sacrificarea animalelor; este interzis de mănâncat lactate împreună cu carne.

Majoritatea evreilor in lume nu mai respectă strict regulile alimentaţiei rituale „cuşer”, în ziua de azi. Totuşi, alături de evreii practicanţi ai religiei iudaice, evreii tradiţionalişti şi mulţi din evreii laici, de pildă aproape două treimi din cei care locuiesc în Statul Israel, provenind atât din familii originare din Europa de est, din Balcani, din America, cât şi din ţările arabe şi obişnuiţi cu aceasta din casa părintească, preferă să urmeze încă, cel puţin în parte, regulile de bază ale alimentaţiei rituale din casa părintească.

Concepte fundamentale

Majoritatea evreilor, de asemenea, cred că există şi concepte fundamentale, pe care trebuie să le creadă. Maimonide (rabi Moses ben Maimon), cel mai proeminent talmudist din Evul Mediu, a înşiruit treisprezece articole de credinţă bazate pe următoarele teme:

1. Existenta lui Dumnezeu;
2. Unitatea lui Dumnezeu;
3. Natura spirituală a lui Dumnezeu;
4. Unicitatea lui Dumnezeu prin faptul că El a existat mereu şi continuă să existe întotdeauna;
5. Cinstirea (adorarea) lui Dumnezeu;
6. Profeţia;
7. Moise, ca fiind cel mai mare dintre profeţi;
8. Originea cereasca a Legii;
9. Firea vesnica a Legii;
10. Cunoaşterea de catre Dumnezeu a faptelor oamenilor;
11. Răsplata si pedeapsa;
12. Venirea lui Mesia;
13. Învierea morţilor

Alte surse de autoritate dau alte interpretări. Printre acestea se numără şi învăţatul Hasdai Crescas, care, în secolul al XV-lea, a expus patrusprezece puncte privind structura spirituală a iudaismului:

1. Dumnezeu cunoaşte individual toate lucrurile şi toţi oamenii.
2. Pronia Lui se exercită asupra fiecărei persoane în parte.
3. El este atotputernic.
4. El S-a revelat în mod special profeţilor.
5. El a dat omului libertate de voinţă.
6. El a dat omului Tora.
7. El a creat universul la un moment anume.
8. Nemurirea este asigurată celor care ascultă (respecta) poruncile Lui.
9. Există pedeapsă pentru cei răi.
10. Morţii vor învia.
11. Tora este veşnică.
12. Moise este autoritate suprema.
13. Arhiereul poate prevesti evenimentele viitoare prin Urim si Tumim (obiecte menţionate la Ieşire 28.30).
14. Mesia va veni în viitor.