Sensul artei
Arta vizuală
Arta vizuală are nevoie de un suport fizic. Pentru a putea fi considerată artă, aceasta trebuie să comunice o informație la un anumit nivel. În lumea contemporană, arta și știința se pot completa reciproc pentru a studia teoriile și conceptele, ajutându-i pe artiști să depășească limitele rolurilor lor tradiționale de mânuitori îndemânatici ai culorilor, ai daltei și ai ciocanului.
Artele frumoase și artele aplicate
În cadrul artelor vizuale se poate face o distincție între artele frumoase, artele aplicate și arta populară. Concepția de frumos ilustrată în artele aplicate precede revoluția industrială, primele manifestări regăsindu-se încă în gândirea renascentistă. Într-o perioadî în care obiectele lucrate manual erau produse de meștelugari pentru uzul zilnic, se făcea o disticție netă între artele cu scop utilitar, cum ar fi executarea mobilelor și celor ce presupuneau existența unui obiectiv mai înalt, lipsit de utilitate practică și care îi impuneau artistului să parcurgă un stadiu mai lung de pregătire.
Primul grup de arte, cunoscute sub denumirea de ”arte aplicate” ar putea include și rerclamele publicitare și designul industrial din zilele noastre. Artele care presupuneau existența unor anumite criterii intelectuale au fost numite ”arte frumoase”, în aceată categorie fiind înglobate pictura, sculptura și arhitectura. Deși servește și ea unor scopuri utilitare, arhitectura cu înalte virtuți artistice era considerată o manifestare de ordin intelectual și rațional. În felul acesta, arhitectura a fost inclusă în categoria artelor frumoase. O limită la fel de estompată se constată astăzi între lucrările contemporane de artizanat și arta propriu-zisă. Creația artizanașă tradițională este folosită pentru eșaborarea unor lucrări remarcabile din punct d evedere estetic și incitante sub aspect intelectual, care pot servi sau nu unor scopuri practice.
Arta populară
O definiței strictă este dificilă și în cazul artei populare, adică lucrărilor aparținând unor persoane lipsite de pregătire artistică de specialitate. Adesea termenul de artă populară este rezervat lucrărilor bazate pe tehnici tradiționale. Aceste lucrări, ca de exemplu păturile lucarte manual, au în majoritatea cazurilor o finalitate de natură utilitară. Elementele de bază ale acestui tip de artă sunt transmise din familie în familie în cadrul unei comunități, de la o generație la alta. Uneori, tehnica poate continua secole în șir cu schimbări minore.
Astăzi, termenul de artă populară s-a extins și asupra lucrărilor executate de artiști fără pregătire specială, dar cu o gândire inovatoare și metode deosebit de originale. Stilul lor nesofisticat permite o înțelegere pătrunzătoare și adesea unică a spiritului uman, transmisă d emulte ori cu un zel proaspăt, creator, apropiat d evârsta copilăriei. Deși pregătirea de specialitate nu este un criteriu, totuși nu oricine poate fi un artist popular de talent. Adesea, astfel de oameni sunt priviți ca vizionari. îmboldiți spre actula rtistic de un puternic sentiment al necesității interioare de exprimare.
Percepția și conștiința vizuală
Arta nu poate exista fără percepție, cu alte cuvinte, fără conștientizazarea dobândită cu ajutorul simțurilor. Conștiința noastră senzorială nu este înnăscută, ci dobândită prin experiență. Modul ”cum vedem” nu e determinat de realitatea obiectivă, ci de reacțiile noastre la stimulii vizuali și la filtrarea acestora.
Percepția diverselor culori și forme necesită un proces de selecție extrem se sofisticat. Această ”vedere” are loc mai mult în planul mental decât în cel fiziologic al creierului nostru, care interpretează și conceptualizează ceea ce vede ochiul. Interpretările sunt apoi organizate în sisteme cognitive - clasificări ale percepției senzoriale în anumite categorii. La rândul lor, categoriile respective ne permit să gândim și să comunicăm impresii referitoare la obiectele pe care le percepem. În mare măsură, fiecare individ este o reflectare a culturii sale, întrucât diversele societăți își dezvoltă sisteme cognitive particulare, considerate drept normă ăn cadrul lor.
Estetica
Estetica este o ramură a filozofiei care studiază arta din punctul de vedere al conceptului de frumos și al capacității acesteia de a produce emoții omului. Când arta ne impresionează, dă naștere unui sentiment de trandescendență sau ne induce senzația de plăcere; fenomenul se numește reacție estetică.
Pentru ca o lucrare să ne producă o plăcere estetică, nu este obligatoriu ca ea să reprezinte o imagine tradițională a frumosului. O lucrrae cubistă a lui Picasso poate să distorsioneze forma corpului omenesc. Chiar dacă o asemnea siluetă nu poate fi considerată ca frumoasă, noi reacționăm la perspectiva unică a lui Picasso admirând modul în care alcătuiește compoziția.
Alte domenii de studiu
Pe lângă estetică, mai sunt și alte științe care se ocupă cu studiul artelor vizuale. Istoria artei interpretează și înregistrează dezvoltarea artei de-a lungul timpului. Ea include domenii ca studierea și identificarea stilului personal al artiștilor și iconografia.iconografia este acea ramură a istoriei artei care studiază subiectele înfățișate în artă. Acest studiu presupune scoaterea în evidență atât a conotației, cât și a sensului ascuns. Sensul simbolic reprezintă adesea punctul de interes central al iconografiilor, aplicat diveselor subiecte, motive, teme, culori și utilizării scalelor de dimensiuni.
Critica de artă reprezintă interpretarea și evaluarea calitativă a artei atât din punct de vedere al formei, cât și al ideilor aflate dincolo de lucrare, ca atare.
Arthur F. Jones