Misiune
Protejarea valorilor culturale ale patrimoniului naţional şi universal constituie una din problemele de mare actualitate ale societăţii contemporane. Misiunea specializării conservare-restaurare este de a forma viitori profesionişti în domeniul conservării-restaurării picturilor murale (laice şi religioase), a picturilor pe suport mobil, cât şi de a pregăti cadre didactice pentru învăţământul preuniversitar şi universitar, contribuind în acest fel la promovarea artei şi culturii. Absolvenţilor li se asigură accesul la profesii specializate, conform calificării şi disciplinelor studiate: restaurator componente artistice, restaurator pictură murală, restaurator pictură de panou de lemn, specialist executare lucrări, dirigentare lucrări, inspecţia şi urmărirea comportării în timp a monumentelor istorice, muzeograf, ş.a.
Informaţii despre
| Aparţine de | Facultatea de Științe Socio-Umane | |
|---|---|---|
| Nume | Conservare şi restaurare | |
| Cod SIIIR | spec-2208 | |
| Statut | Acreditat | |
| Tip unitate | Specializare | |
| Limba de predare | română | |
| Perioada studii | 3 | |
| Forma de învățământ | cu frecvență | |
| Domeniu | Arte, Arhitectură și Urbanism | |
| Domeniu de licență/master | Arte vizuale | |
| Programe inrudite | Conservare și Restaurare; Conservare şi restaurare; Conservare şi restaurare; Consevare și restaurare |
