Misiune

Misiunea programului de master Construcții inteligențe și sustenabile (acronim: CIS) constă în principal în formarea de cercetători-proiectanți capabili să asigure viitorul indomeniul construcțiilor și dezvoltării durabile care să detină cunoștințele, competențele si abilităţile necesare pentru a putea contribui la dobândirea unor rezultate competitive pe piata internムși internaţională la instituțiile sau firmele în cadrul căƒrora vor activa. Scopul fundamental declarat al acestui program de studii universitare de master este acela de a oferi cea mai bunムformare la nivel universitar de master în domeniul Ingineriei civile, astfel încât, prin competențele dobândite, absolvenții CIS să răƒspundムcerințelor de pe piata europeană a muncii și a activităţilor de cercetare-dezvoltare națională și internationalăƒ, fiind capabili sムîndeplinească sarcinile operaționale specifice următoarelor ocupații posibile conform COR. Misiunea programului de studii universitare de master Construcții inteligentesi sustenabile răƒspunde în primul rând nevoilor specifice de educație și de formare profesională de bază în domeniul construcțiilor și dezvoltării durabile, în conformitate cu cerintele pieței muncii, programul îndeplinind acest scop prin satisfacerea nevoilor specifice la un standard de calitate care permite atât individului, cât și societăţii, sムdevin㠃performanţi într-un mediu globalizat și globalizant, caracterizat prin competiție și dinamisma cerbe. Programul de studii Construcții inteligențe și sustenabile îsi propune așadar, să fie unpromotor în lansarea ideilor novatoare, sムmarcheze traiectoriile cercetăƒrii inginerești de profil, să influențeze, prin demersurile sale științifice materializate în elaborarea unor studii, căƒrti, monografii, tratate, articole de specialitate etc., dezvoltarea economico-social㠃 a României și aprofundarea integrării sale europene. Ocupații posibile pentru deţinătorul diplomei/certificatuluiOcupatii posibile conform COR: Cercetător în Construcții Civile, Industriale și Agricole ; Cercetător în ecologie și protecția mediului ; Director departament cercetare-dezvoltare ; Director filială cercetare-proiectare ; Director general institut național de cercetare-dezvoltare ; Director proiect ; Director tehnic ; Director unitate de învăţământ; Director/ director executiv conformitate ; Profesor în învăţământul liceal, postliceal ; Profesor în învăţământul profesional și de maiștri ; Responsabil CTE (control tehnic-economic) în cercetare-proiectare ; Şef atelier cercetare-proiectare ; Şef formație cercetare-dezvoltare Şef proiectcercetare-proiectare Şef proiect/ program ; Şef secție cercetare-proiectare ; Proiectant inginer construcții ;

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Construcţii, Cadastru și Arhitectură
Nume Construcţii inteligente şi sustenabile
Cod SIIIR spec-492
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare română
Perioada studii 2
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Ştiinţe inginereşti
Domeniu de licență/master Inginerie civilă
Programe inrudite Concepție integrată în ingineria mecanică; Construcţii civile, industriale şi agricole; Evaluarea riscului, siguranței și integrității echipamentelor sub presiune; Ingineria și managementul echipamentelor și sistemelor termice