Misiune

Absolventul acestui program va fi capabil să elaboreze în afară de proiectele curente, lucrări de cercetare ştiinţifică la un nivel competitiv, să argumenteze şi să susţină punctele de vedere personale referitoare la proiectele proprii sau colective. Absolventul va putea explica şi interpreta printr-o gândire integrativă procesele, fenomenele, stările, ideile şi tendinţele în contexte care implică activităţi de cercetare ştiinţifică. În ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică, se urmăreşte colaborarea cu instituţii sau producători care au implementat noi tehnologii, pe baza cărora proiectele pot aduce îmbunătăţiri substanţiale, atât din punct de vedere economic cât şi din punct de vedere calitativ (calitatea obiectului şi calitatea vieţii). În cercetare, un accent deosebit se va pune pe problemele ecologice ridicate de folosirea produselor şi afectarea mediului la ieşirea din uz a acestora. Specializarea are ca specific creaţia de obiecte din materiale preponderent biodegradabile sau reciclabile.

Informaţii despre

Aparţine de Facultatea de Arte şi Design
Nume Design de Produs
Cod SIIIR spec-5620
Statut Acreditat
Tip unitate Specializare
Limba de predare română
Perioada studii 2
Forma de învățământ cu frecvență
Domeniu Arte, Arhitectură și Urbanism
Domeniu de licență/master Arte vizuale
Programe inrudite Design; Design; Design; Design