Misiune
Spațiul geografic este o mare curiozitate pentru tine. Vrei să proiectezi fără prea mult efort pe foaie, pe calculator dar și în mintea prietenilor, lumea în care trăiești. Vrei să recunoști fenomenele naturale care te înconjoară, să fii un bun cunoscător al riscurilor și hazardelor naturale, vrei să planifici și să organizezi teritoriul în care trăiești. Specializarea Geografie îţi vine ca o mănuşă. Începând cu aprofundarea geografiei generale, vei cunoaște mai apoi tainele geografiei Europei, României, Asiei, Australiei, Americii și Africii. Toate acestea vor fi presărate cu studii de meteorologie, climatologie, hidrologie, oceanografie, cartografie, teledetecție și fotointerpretare. Un geograf pasionat pleacă mereu la drum așa că, studiid Geografia, vei face practică în două mari stațiuni de cercetare: “Ion Gugiuman” din munţii Rarău la altitudinea de 1560 de metri într-un cadru natural de excepție și în Stațiunea “Simion Mehedinți” de la Tulnici (județul Vrancea) la altitudinea de 571 metri. Și dacă aceste lucruri te vor pasiona încât să devii absolvent al specializării Geografie vei putea să ajungi profesor în învăţământul preuniversitar şi universitar, analist de mediu, analist în turism, analist teritorial, analist în probleme demografice, specialist în probleme de urbanizare, specialist în soluri şi utilizarea terenurilor, specialist în probleme de geopolitică şi economie mondială, meteorolog sau hidrolog.
Informaţii despre
| Aparţine de | Facultatea de Geografie şi Geologie | |
|---|---|---|
| Nume | Geografie | |
| Cod SIIIR | spec-485 | |
| Statut | Acreditat | |
| Tip unitate | Specializare | |
| Limba de predare | română | |
| Perioada studii | 3 | |
| Forma de învățământ | cu frecvență | |
| Domeniu | Științe ale Naturii | |
| Domeniu de licență/master | Geografie | |
| Programe inrudite | Geografia turismului; Geografie; Geografie; Geomatică |
