Misiune
Departamentul de limba şi literatura engleză, în formula în care funcţionează acum, a fost înfiinţat în 1995, odată cu extinderea şi diversificarea Facultăţii de Litere a Universităţii din Oradea. Limba engleză are însă o veche tradiţie de predare în învăţământul superior orădean, ce datează din anii 1960. Atât la nivelul studiilor de licenţă, cât şi la nivelul studiilor de masterat există preocuparea de a armoniza ariile curriculare de pregătire profesională în spiritul principiilor Declaraţiei de la Bologna, manifeste în structurarea modulară a cursurilor, în diversificarea cursurilor elective, în asigurarea unei calificări adecvate diplomei obţinute la absolvire. În activitatea departamentului se disting mai multe direcţii de interes, legate în primul rând de activitatea didactică, care vizează o cât mai bună colaborare cu studenţii şi asigurarea unui mediu educaţional favorabil. Aceeaşi importanţă o are şi implicarea în cercetarea ştiinţifică a cadrelor didactice, care le adună în jurul unor teme de cercetare comune din domeniul studiilor culturale, literare sau lingvistice. Activitatea de cercetare se materializează în articole prezentate la conferinţe naţionale sau internaţionale şi publicate în volume individuale sau colective. Aceste participări ale profesorilor la conferinţe, seminarii sau workshop-uri poziţionează departamentul la un nivel superior de vizibilitate naţională şi internaţională. Trebuie menţionat şi faptul că începând din anul 1996 şi până în anul 2000, în colaborare cu Consiliul Britanic din România s-a realizat proiectul apropierii culturale dintre cele două ţări prin invitarea unor scriitori români şi britanici, alături de universitari, ziarişti, traducători şi studenţi români, la colocviul româno-britanic de literatură contemporană “British-Romanian Contemporary Writing Seminar” organizat la Băile Felix. Printre proiectele culturale iniţiate de departamentul de limba şi literatura engleză amintim Clubul de lectură în limbi străine destinat elevilor din clasele primare de la şcolile din Oradea şi proiectul Seri culturale - lectură dramatizată.
Informaţii despre
| Aparţine de | Facultatea de Litere | |
|---|---|---|
| Nume | Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (franceză, germană, rusă)/Limba şi literatura română | |
| Cod SIIIR | spec-1473 | |
| Statut | Acreditat | |
| Tip unitate | Specializare | |
| Limba de predare | română | |
| Perioada studii | 3 | |
| Forma de învățământ | cu frecvență | |
| Domeniu | Științe Umaniste | |
| Domeniu de licență/master | Limbă şi literatură | |
| Programe inrudite | Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (germană, turcă, portugheză); Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (italiană/franceză); Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura engleză; Limba şi literatura franceză - O limbă şi literatură modernă (italiană); Studii francofone |
Vezi şi
| Unităţi de învăţământ | Licență |
|---|
