Misiune
Programul în studii europene este interdisciplinar și se adresează cu prioritate absolvenților cu licențe în domeniile: economie și administrarea afacerilor, administrație publică, drept, știinte politice, istorie, litere, geografie, dar poate fi urmat de orice absolvent al ciclului de studii universitare, cu diplomă de licență, indiferent de specializare. COMPETENȚE OBȚINUTE • scriere și management de proiecte cu finanțare europeană; • înțelegerea sistemului de funcționare a Uniunii Europene și a procesului decizional; • familiarizarea cu aspectele teoretice si practice ale funcționării structurilor administrației publice locale, regionale, naționale și comunitare și dezvoltarea unei culturi a managementului prin proiecte și a competențelor de a elabora și gestiona proiecte europene. OPORTUNITĂȚI PE PIAȚA MUNCII • administrația publică centrală și locală; • instituții și organisme europene; • instituții de cercetare, învățământ, mass-media; • ONG-uri, centre de afaceri, bănci, societăți de asigurare; • firme de consultanță și management de proiecte; • organisme implicate în aplicarea politicilor europene. De ce să optezi pentru Studii Europene? • Pentru că Studiile Europene reprezintă o temă de actualitate, strâns legată de realităţile curente din România şi din Uniunea Europeană; • Pentru că te va ajuta să înţelegi care sunt politicile Uniunii Europene, cum funcţionează şi, prin urmare, să conştientizezi oportunităţile pe care le oferă, atât la nivel național, cât şi la nivel internaţional; • Pentru că programul de master este similar cu cele din alte universităţi, fiind conceput după consultarea a 50 de programe academice din alte universităţi din cadrul UE; • Pentru că programul nostru de master permite alegerea unei direcţii pe care doreşti să o aprofundezi, în cel de-al doilea an (Dezvoltare regională, Afaceri europene, Politică şi integrare europeană, Drept european, Administraţie publică în Europa).
Informaţii despre
| Aparţine de | Centrul de Studii Europene | |
|---|---|---|
| Nume | Studii europene (interdisciplinar cu domeniile: Științe administratie, Științe politice, Drept) | |
| Cod SIIIR | spec-876 | |
| Statut | Acreditat | |
| Tip unitate | Specializare | |
| Limba de predare | română | |
| Perioada studii | 2 | |
| Forma de învățământ | cu frecvență | |
| Domeniu | Ştiinţe economice | |
| Domeniu de licență/master | Economie şi afaceri internaţionale |
Vezi şi
| Unităţi de învăţământ | Master |
|---|
